x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Nu văd nimic jenant în faptul că fratele meu îşi va apăra apăra drepturile la CEDO

Băsescu: Nu văd nimic jenant în faptul că fratele meu îşi va apăra apăra drepturile la CEDO

17 Sep 2017   •   22:40
Băsescu: Nu văd nimic jenant în faptul că fratele meu îşi va apăra apăra drepturile la CEDO
Sursa foto: DIANA OROS

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat duminică seara, într-o emisiune televizată, că s-a întâlnit cu fratele său, Mircea Băsescu, după ieşirea din închisoare şi că acesta a depus plângere la CEDO, pe motiv că i s-a încălcat dreptul la eliberare condiţionată.

''La CEDO a făcut plângere pentru că în documentele penitenciarului rezultă că avea vocaţie, avea dreptul să fie eliberat condiţionat din 27 august 2016, avea acest drept. Avea o stare de sănătate care, până la urmă, s-a ajuns să i se pună 5 stenturi în detenţie, acum vreo 3 luni s-a întâmplat, iar susţinerea mincinoasă a DNA că nu vrea să muncească, când el nu avea capacitate să muncească, este subiect să te duci la CEDO când ai şi certificate medicale. Statul pe care l-a condus preşedintele Românei a făcut nişte abuzuri împotriva fratelui preşedintelui României, doar pentru gloria unora. Nu văd nimic jenant în faptul că fratele meu îşi va apăra apăra drepturile la CEDO. Dimpotrivă, l-am încurajat să o facă, pentru că astfel de episoade nu trebuie să se nai întâmple în justiţia română", a declarat Traian Băsescu, la România TV.

El susţine că Mircea Băsescu încearcă acum să îşi restabilească viaţa normală şi că acesta i-a spus, "după o discuţie lungă şi foarte sinceră", că "niciodată nu a primit de la Bercea acei bani".

Fostul preşedinte susţine că, într-adevăr, "când te amesteci cu tărâţa, te poate mânca porcul", că fratele său este condamnabil pentru 'largheţea cu care a vorbit'', însă nu poate să spună că a fost "condamnat degeaba".

Traian Băsescu susţine că, deşi public există impresia că fratele său a luat acei bani, judecătorii au constatat că nu este necesar sechestrul pe casă "fiindcă nu au existat bani rămaşi la el''.

În context, Traian Băsescu a afirmat că sunt procurori care şi-au făcut ţinte din oameni politici spre gloria personală şi că este încă mult de lucrat în justiţie.

Băsescu a susţinut că marea problemă a justiţiei nu este că procurorii ''forţează nota, ci că le cântă în strună judecătorii". El a afirmat că s-au făcut progrese în justiţie pe vremea mandatelor sale şi s-a reuşit izolarea sistemului de influenţa politică, dar că ''asta nu înseamnă că şi oamenii sunt la înălţimea independenţei".

"Magistraţii au atâta independenţă cât îşi iau'', a afirmat fostul preşedinte, care mai consideră că trebuie curăţată justiţia, nu demolată. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: traian basescu