x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Urgenţa numărul 1 în ceea ce priveşte DNA-ul este reabilitarea credibilităţii instituţiei

Băsescu: Urgenţa numărul 1 în ceea ce priveşte DNA-ul este reabilitarea credibilităţii instituţiei

04 Feb 2018   •   22:44
Băsescu: Urgenţa numărul 1 în ceea ce priveşte DNA-ul este reabilitarea credibilităţii instituţiei
Sursa foto: DIANA OROS

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că urgenţa numărul 1 în momentul de faţă, în privinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), este reabilitarea credibilităţii instituţiei, invocând mai multe eşecuri în ultima perioadă.

"Trebuie spus foarte clar că urgenţa numărul 1 în momentul de faţă, în ceea ce priveşte DNA-ul, este reabilitarea credibilităţii instituţiei, pentru că au avut atâtea eşecuri în ultima perioadă încât ceva trebuie să se întâmple acolo. Noile legi ajută foarte mult la credibilizarea instituţiei, la nivelul Parchetului General, pentru că DNA-ul e parte a Parchetului General, pentru că nu mai permite să aducă procurori de parchet de judecătorie să îi faci procurori de parchet general. (...) Trebuie adus DNA-ul măcar la nivelul şi credibilitatea pe care le avea în timpul lui Morar, când nu prea plecau dosare fără probe consistente. Au fost dosare ratate şi în timpul lui Morar, şi e firesc să fie un procentaj de rateuri ale procurorilor, dar ce se întâmplă acum, cu dosarele, în ultima perioadă, este inacceptabil", a spus Traian Băsescu.

Liderul PMP a mai afirmat că nu ştie ce decizie va lua preşedintele Klaus Iohannis după finalizarea raportului Inspecţiei Judiciare, dar, în opinia sa, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar trebui schimbată.

"Mi-e foarte greu să vă spun ce decizie va lua preşedintele. Dacă ţine la instituţie ar trebui să o schimbe destul de repede. De asemenea, ministrul Justiţiei ar trebui să aibă o atitudine după finalizarea raportului Inspecţiei, nu mai poate rămâne aşa", a mai precizat Băsescu.

Totodată, fostul şef al statului a acuzat-o Laura Codruţa Kovesi că a minţit într-o declaraţie acordată Euronews, în care ar fi spus că, prin modificările legilor justiţiei, procurorii au fost subordonaţi politic, când de fapt este întărită independenţa magistraţilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: traian basescu