x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Batalioanele de asalt, în variantă românească

Batalioanele de asalt, în variantă românească

de Adrian Ilie    |    25 Ian 2016   •   15:38
Batalioanele de asalt, în variantă românească

„Patrula lui Vlad Ţepeș” a fost înfiinţată în cadrul Partidului România Unită, condus de către deputatul Bogdan Diaconu. Scopul declarat al Patrulei este să-i apere pe „românii asupriţi pe care nu-i apără nimeni”. Patrula este condusă de Daniel Ghiţă, campion de K1.

Congresul de ieri al formaţiunii pe care o conduce Diaconu i-a informat pe delegaţi de existenţa noului organism al partidului, ai cărui membri vor avea uniforme albastru închis, cu tricolorul în partea stângă şi sigla partidului pe mânecă. Din descrierea lui Ghiţă, „Patrula lui Vlad Ţepeş” pare a fi un fel de organizaţie paramilitară. „Patrula lui Vlad Ţepeş va veghea ca cei sărmani şi uitaţi de autorităţi să nu fie victimele interlopilor, tâlharilor, hoţilor cu diplomă. Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri, trebuie să dăm un semnal că România nu este sat fără câini, în care oricine urlă mai tare sau se ia de cei slabi şi neajutoraţi are câştig de cauză”, a spus şeful de patrulă. Bogdan Diaconu a precizat că tinerii din acest organism se vor implica în acţiuni civice. „Nu vor avea arme, poate vor avea lopeţi să ajute la deszăpezire sau poate vor avea găleţi să ajute la inundaţii sau poate pur şi simplu vor ajuta o bătrână să traverseze strada”, a spus preşedintele PRU. Formarea „Patrulei lui Vlad Ţepeş” se înscrie în trendul din ţările central-europene, unde au apărut mai mult organizaţii paramilitare cu afiliere politică de extremă-dreapta, exemplul cel mai clar fiind Ungaria, unde Garda Maghiară a fost deja desfiinţată de instanţă, iar în „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” era membru Beke Istvan, cel care voia să provoace o explozie în Târgu Secuiesc pe 1 decembrie. „Patrula” este prima organizaţie paramilitară românească după Gărzile Patriotice, create de regimul comunist.
 

×