x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Câţi bani s-au alocat pentru participarea armatelor străine la parada de 1 Decembrie

Câţi bani s-au alocat pentru participarea armatelor străine la parada de 1 Decembrie

de Ion Alexandru    |    06 Dec 2017   •   10:27
Câţi bani s-au alocat pentru participarea armatelor străine la parada de 1 Decembrie
Sursa foto: Victor Stroe

Aproape 30.000 de euro pe zi a alocat Guvernul Tudose pentru cheltuielile cu masa, aperitivele și plimbarea delegațiilor armatelor NATO și ale țărilor partenere care au participat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale.

Fondurile au fost stabilite printr-o Hotărâre de Guvern, emisă în data de 29 noiembrie, semnată de premierul Mihai Tudose și contrasemnată de miniștrii Apărării, Mihai Fifor, Externelor, Teodor Meleșcanu, și de cel al Finanțelor, Ionuț Mișa.

Conform acestui act normativ, “în scopul participării la parada militară națională, organizată în anul 2017, cu ocazia Zilei Naționale a României, se aprobă invitarea de către Ministerul Apărării Naționale a unui număr de maximum 500 de persoane, care vor face parte din detașamentele armatelor statelor membre NATO și partenere”. Cuantumul cheltuielilor aprobate au fost trecute în anexa care face parte integrantă din Hotărârea Guvernului nr. 845/29 noiembrie 2017.

Cazarea a intrat în sarcina MApN

Astfel, limitele maxime de cheltuieli pentru personalul detașamentelor armatelor NATO și partenere invitate să participe la parada de 1 Decembrie au fost stabilite la suma de 75 de lei, pe zi, de persoană pentru cheltuieli zilnice de masă, la 6,5 lei pe zi, de persoană, reprezentând cheltuieli pentru achiziția de cafea, apă minerală, sucuri și gustări (!?), la care se adaugă alți 135 de lei de persoană, reprezentând cheltuieli aferente “vizitării obiectivelor turistice din Municipiul București, efectuarea de fotografii oficiale etc.”. În ceea ce privea cazarea, asistența medicală de urgență și transportul acestor persoane, de acest aspect s-a ocupat, conform actului normativ, MApN, cu mijloace proprii. Prin același act normativ, s-a alocat cheltuirea a câte 6,5 lei, pe zi, de persoană pentru cafea, apă, sucuri și gustări, și alți 135 de lei de persoană pentru vizitarea Bucureștiului și realizarea de fotografii oficiale, sume aferente personalului român însoțitor al detașamentelor străine. Aceștia din urmă nu au primit și diurnele aferente mesei zilnice.

Pentru cei 500 de membrii delegați, în fiecare zi, Guvernul a alocat 108.250 de lei. Iar pentru cel puțin 100 de însoțitori au mai fost alocați alți 14.150 de lei pe zi. În total, cheltuielile aprobate au atins 122.400 de lei pe zi.

×
Subiecte în articol: bani pentru parada de 1 Decembrie