x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Dăncilă despre o dezbatere în turul doi cu Iohannis: E important pentru cetăţeni să asculte ce a făcut Iohannis ca preşedinte şi eu ca premier

Ce spune Dăncilă despre o dezbatere în turul doi cu Iohannis: E important pentru cetăţeni să asculte ce a făcut Iohannis ca preşedinte şi eu ca premier

11 Noi 2019   •   00:08
Ce spune Dăncilă despre o dezbatere în turul doi cu Iohannis: E important pentru cetăţeni să asculte ce a făcut Iohannis ca preşedinte şi eu ca premier

Candidatul PSD la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a afirmat că o dezbatere în turul doi cu candidatul PNL, Klaus Iohannis, este importantă întrucât amândoi au deţinut cele mai înalte funcţii în stat, preşedinte şi premier, şi pentru ca românii să asculte ce au făcut în mandatele lor.


"Aşa este normal, întotdeauna când mergi spre o funcţie atât de înaltă trebuie să accepţi o dezbatere cu contracandidatul tău şi cred că pentru noi este cu atât mai important cu cât şi unul, şi celălalt am deţinut cele mai înalte funcţii în statul român. Cred că este important pentru cetăţeni să asculte ce a făcut Klaus Iohannis în cei 5 ani de mandat de preşedinte al României, ce am făcut eu într-un an şi 9 luni de premier al României. Pentru că, înainte de a veni cu ceea ce vrem să facem, noi trebuie să venim cu aceste lucruri, cu un bilanţ al activităţii noastre în mandatul pe care l-am avut. Este o obligaţie pe care trebuie să o avem faţă de cetăţeni şi să arătăm respect pentru cetăţeni prin această abordare. După ce vom spune ceea ce am făcut, putem să venim cu ceea ce ne propunem pentru viitor. Şi cred că aceste lucruri trebuie să le facem în faţa oamenilor, pentru că trebuie să dăm socoteală românilor şi pe urmă să dăm socoteală în afara graniţelor ţării", a declarat Viorica Dăncilă, duminică seară, pentru AGERPRES, întrebată de ce consideră importantă o dezbatere cu Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale. 

×
Subiecte în articol: viorica dancila