x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, ironic la adresa USR: Încet-încet, acea flacără de imaculaţi începe să se stingă

Ciolacu, ironic la adresa USR: Încet-încet, acea flacără de imaculaţi începe să se stingă

12 Ian 2020   •   11:56
Ciolacu, ironic la adresa USR: Încet-încet, acea flacără de imaculaţi începe să se stingă

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, referindu-se la USR, că, ''încet-încet, acea flacără de imaculaţi începe să se stingă".


"Politica din România în momentul ăsta este structurată foarte clar pe doi piloni: unul de stânga, unul de dreapta, unul fiind PNL, celălalt fiind PSD. A apărut acel USR, vedem fiecare dintre nou că încet-încet acea flacără de imaculaţi începe să se stingă", a spus Ciolacu, duminică, la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi de desemnare a delegaţilor judeţeni la congresul naţional din februarie.

El a felicitat organizaţia de la Călăraşi pentru că a reuşit, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, să obţină 42% din voturi, "într-un judeţ care a fost lovit de anumite negocieri".

Ciolacu a menţionat că reprezentanţii conducerii centrale a PSD nu vor interveni sub nicio formă în activitatea organizaţiilor judeţene. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu