x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coldea: Pe 6 decembrie 2009 nu am luat cunoştinţă de fapte referitoare la posibilitatea afectării scrutinului

Coldea: Pe 6 decembrie 2009 nu am luat cunoştinţă de fapte referitoare la posibilitatea afectării scrutinului

19 Iun 2017   •   15:16
Coldea: Pe 6 decembrie 2009 nu am luat cunoştinţă de fapte referitoare la posibilitatea afectării scrutinului
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a transmis, luni, o scrisoare Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 în care precizează că, pe 6 decembrie 2009, nu a luat cunoştinţă de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii comisiei. 

Scrisoarea este structurată pe două părţi: consideraţii generale şi consideraţii particulare. 

La capitolul consideraţii particulare, Coldea scrie că atât în cursul zilei de 6 decembrie, cât şi ulterior, în calitate de prim-adjunct al directorului SRI, a desfăşurat cu precădere "activităţi circumscrise apărării, promovării intereselor de securitate ale statului român şi protejării cetăţenilor României potrivit competenţelor conferite instituţiei, adecvate funcţiei şi adaptate situaţiilor specifice (concret, în perioada la care ne referim, adaptate contextului electoral)". 

"De asemenea, în mod firesc, ca orice cetăţean, ocazional am avut şi activităţi cu caracter privat - fără nicio legătură cu atribuţiile mele de serviciu sau care să implice calitatea mea profesională. Menţionez că aceste activităţi, deşi private, se supun prevederilor din normele şi regulamentele militare aplicabile personalului SRI şi nu au afectat în niciun fel conduita mea profesională sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Precizez că în contextul particular al zilei de 6 decembrie 2009, nu am luat cunoştinţă de niciun fel de date, informaţii, respectiv fapte sau împrejurări referitoare la posibilitatea afectării rezultatului scrutinului electoral sau cu privire la alte aspecte care fac obiectul activităţii comisiei", a mai scris Coldea. 

El a adăugat că şi în ziua de 6 decembrie 2009, atât în cadrul activităţilor profesionale, cât şi al celor private, la fel ca pe parcursul întregii sale cariere, în situaţii oficiale şi private, a acţionat în spiritul legii şi al regulamentelor militare. 

"Rămân un susţinător consecvent al eforturilor tuturor instituţiilor pentru protejarea şi promovarea intereselor statului român, în orice împrejurare. În acest sens, încurajez orice persoană care consideră că deţine date sau indicii privind eventuale abateri de la lege şi/sau regulamentele militare în ceea ce priveşte activitatea mea profesională sau personală să îşi îndeplinească obligaţia legală şi morală de a se adresa prompt autorităţilor competente. Voi fi la dispoziţia acestor autorităţi, ca de fiecare dată, pentru clarificarea tuturor aspectelor ce pot arunca vreo umbră asupra carierei mele care, vă asigur, s-a desfăşurat sub semnul jurământului militar pe care l-am onorat permanent", a menţionat acesta în scrisoare. 

În ce priveşte consideraţiile generale, Coldea precizează că în anul 2009 - "puternic marcat de retorica electorală" - România s-a confruntat cu o situaţie complexă de securitate, determinată de: "efectele crizei economice, riscuri legate de securitate energetică, acţiuni ofensive de spionaj din partea unor puternice servicii de informaţii, deficienţe în administrarea resurselor, diversificarea formelor şi profesionalizarea grupurilor de criminalitate organizată". 

"În aceste condiţii, potrivit competenţelor sale, în deplină echidistanţă şi neutralitate politică, SRI a depus eforturi considerabile prin care s-a reuşit gestionarea în bune condiţii a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. Rezultatele activităţii instituţionale au contribuit semnificativ şi în acel an la siguranţa şi stabilitatea României ca furnizor de securitate în plan extern, pentru aliaţii şi partenerii noştri, SRI bucurându-se de aprecieri constante din partea beneficiarilor, a partenerilor interni şi internaţionali. Subliniez totodată că activitatea noastră în anul 2009 a implicat eforturi umane şi sacrificii deosebite la nivelul personalului SRI, mai ales având în vedere că s-a desfăşurat în condiţii de reduceri bugetare. Demersurile şi rezultatele instituţiei sunt descrise ca atare în Raportul privind activitatea desfăşurată în anul 2009, document validat de Comisia pentru controlul SRI şi aprobat de plenul Parlamentului", a mai scris acesta. AGERPRES

×