x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Conducerea PSD, reunită în ședinţă a Biroului Permanent Naţional, la Palatul Parlamentului

Conducerea PSD, reunită în ședinţă a Biroului Permanent Naţional, la Palatul Parlamentului

07 Mai 2018   •   11:53
Conducerea PSD, reunită în ședinţă a Biroului Permanent Naţional, la Palatul Parlamentului
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Conducerea PSD s-a reunit luni, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Biroului Permanent Naţional. 

La şedinţă participă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, alţi membri ai conducerii social-democrate. 

Discuţiile se vor axa, cel mai probabil, pe tema organizării unui miting pentru redefinirea familiei, dar şi pe situaţia din ultima perioadă creată de protestele, respectiv greva din Sănătate. AGERPRES

×