x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Copiii mei au nevoie de mamă, acasă". MESAJUL transmis de Ridzi înainte de sentinţa finală

"Copiii mei au nevoie de mamă, acasă". MESAJUL transmis de Ridzi înainte de sentinţa finală

16 Feb 2015   •   08:27
"Copiii mei au nevoie de mamă, acasă". MESAJUL transmis de Ridzi înainte de sentinţa finală

Magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să pronunțe azi sentința definitivă în dosarul în care Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului și Sportului, este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului.

Fostul ministru a scris ieri pe blog că a scris "sute de pagini" despre probele din dosar, "care dovedesc clar ca nu am nicio implicare in savarsirea faptelor pentru care am fost trimisa in judecata".

"Am fost naiva pana in ultima clipa si am crezut ca voi fi achitata de catre instanta de fond, pentru ca, in ce ma priveste, singura solutie probata si corecta este achitarea.

Sunt in acest moment epuizata dupa aproape 6 ani de atacuri profunde si nedrepte la adresa mea si a familiei mele, de momente in care am crezut ca nimic nu mai are rost si am fost pe punctul de a claca. Familia m-a ajutat sa nu cedez. Sotul meu m-a sprijinit. Cei 2 copii au fost tot timpul langa mine, copiii din pacate sunt si ei afectati, sunt bolnavi …

Din pacate acesti ultimi 6 ani din viata si-au pus amprenta definitiv asupra vietii si familiei mele. Sunt 6 ani in care bolile pe care le aveam s-au agravat si au aparut si altele noi. Sunt 6 ani in care am alergat intre spitale, avocati, experti, instanta si iar spitale… Voi spera pana in ultima clipa ca aceia care vor decide soarta mea si a copiilor mei, vor vedea si vor cantari mai mult decat instanta de fond probele aflate la dosar. Voi spera ca se va tine cont si de probele noi pe care instanta de fond nu le-a vazut.

Copiii mei au nevoie de mama, acasa", continuă Monica Iacob Ridzi.

Fostul ministru mai spune că "altarul de sacrificu are nevoie de al 13 – lea ministru …"

"Sunt aspecte pe care nu as fi vrut sa le spun niciodata instantei, dar avocatul m-a convins ca e mai bine sa depunem si documentele medicale, pe langa probele depuse la dosar. Mi-as dori ca nu aspectele medicale sa primeze in decizia instantei ci probele din dosar care dovedesc nevinovatia mea, dar am depus si rapoartele medicale instantei pentru a dovedi ca, din pacate, situatia mea medicala este foarte grava. Numai Dumnezeu stie cate zile mai am de trait, dar ma rog Lui ca acele zile sa le traiesc langa copiii mei, acasa. Sper sa nu am soarta bunicii … ma intreb daca ma va mai recunoaste fetita … ce as putea sa ii spun baietelului meu de 4 ani si 9 luni … m-am oprit din scris si am plecat cu lacrimi in ochi sa il tin in brate pana adoarme…", a mai scris fostul ministru pe blog.

×
Subiecte în articol: monica iacob ridzi