x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Barna, explică de ce a cerut anchetarea sa de DNA: Nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă

Dan Barna, explică de ce a cerut anchetarea sa de DNA: Nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă

18 Oct 2019   •   16:43
Dan Barna, explică de ce a cerut anchetarea sa de DNA: Nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat vineri că a solicitat Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) să transmită la DNA toate documentele care îl vizează şi acuză folosirea informaţiilor dintr-o anchetă jurnalistică în scop politic, pentru a nu fi "verificat de Viorica Dăncilă prin intermediul unei instituţii subordonate direct", în condiţiile în care aceasta este contracandidatul său la alegerile prezidenţiale.

Întrebat la Parlament de ce vrea să fie verificat de DNA şi nu de Departamentul Antifraudă, Barna a răspuns: "Pentru că nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă".

"Într-un guvern în care ministrul Transporturilor cere avioanelor să nu zboare, cere companiei TAROM să nu mai ridice avioanele de la sol, se îndoieşte cineva că doamna Dăncilă ar avea vreo problemă să îi ceară lui Toni Greblă să se ocupe, să verifice puţin cu antifrauda? Deci suntem în campanie electorală pentru prezidenţiale. E clar că discutăm în această cheie şi nu vreau să fiu verificat de doamna Dăncilă. Este ridicol şi absurd. Sunt total transparent, total deschis, dar vreau ca verificarea să fie făcută de o instituţie care nu este subordonată politic unui contracandidat direct. E foarte simplu. (...) Sunt foarte mândru de activitatea mea de consultant, nu este nimic ascuns şi nimic ilegal în această activitate. Dar am o aşteptare legitimă ca verificările să fie făcute de o instituţie independentă politic în campania electorală", a adăugat liderul USR.

El a susţinut că nu ştia că "a existat acel dosar".

"Doamna Dăncilă coordonează direct o instituţie care, acum, în campanie electorală, face verificări asupra unor proiecte ale mele. Sunt perfect deschis, am răspuns tuturor solicitărilor de întrebări, asta o să fac în continuare. (...) N-am spus niciun moment că ancheta celor de la Rise Project nu este una legitimă", a afirmat Dan Barna.

Preşedintele USR a anunţat vineri că a solicitat Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF) să transmită la DNA toate documentele care îl vizează şi a acuzat folosirea informaţiilor dintr-o anchetă jurnalistică în scop politic.

Dan Barna le-a cerut susţinătorilor săi, într-o postare pe Facebook, să se abţină de la atacuri împotriva jurnaliştilor de la Rise Project, autorii unei investigaţii jurnalistice referitoare la proiectele cu finanţare europeană în care a fost implicat în trecut.

El a acuzat DLAF, care a confirmat că face verificări preliminare în cazul său, că acţionează la comanda PSD. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna