x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: Cum se scrie istoria?

Dan Voiculescu: Cum se scrie istoria?

06 Feb 2020   •   15:42
Dan Voiculescu: Cum se scrie istoria?
Sursa foto: Dan Marinescu

Profesorul Dan Voiculescu face o analiză a actualei crize politice și propune „o a treia cale” pentru rezolvarea situației.

 

”După adoptarea moțiunii de cenzură depusă de PSD și declarația ulterioară a Președintelui Iohannis (că va susține tot un guvern liberal) România pare să se îndrepte, din nou, către un blocaj instituțional.

Foarte probabil, Președintele nu va accepta propunerea PSD, în timp ce majoritatea nou-creată va respinge o revenire la guvernul Orban.

Iar, pentru că atât Constituția, cât și Regulamentele parlamentare permit spații de manevră, ambele tabere par să pregătească un război de uzură care afectează societatea românească în ansamblu. Din fericire, pe lângă cele două variante menționate anterior (dezbătute redundant în ultimele ore) mai există și o a treia cale: o rupere de ritm, o soluție guvernamentală pe care nici PSD, nici PNL nu o pot respinge.

Pe lângă beneficiile evidente pentru imaginea și stabilitatea României, o astfel de soluție ar fi ușor de acceptat și de către PNL (care ar avea ocazia să îndepărteze rapid balastul imaginii negative create de măsuri controversate precum cele 25 de Ordonanțe de urgență adoptate noaptea, unele dintre ele fără avizele necesare) și de către PSD (care înțelege că, după rezultatele înregistrate la alegerile prezidențiale și europarlamentare, guvernarea i-ar fi, în acest moment, mult prea greu de administrat)

Foarte curând vom afla dacă rămânem în obișnuita noastră gherilă politică sau, printr-o intervenție prezidențială neanticipată de analiști, (dar absolut posibilă și legitimă cu anvergura celui de al doilea mandat obținut cu 70%), vom avea o formulă guvernamentală cu adevărat funcțională.

Cum se scrie istoria? Cu ruperi de ritm.” a scris Dan Voiculescu, pe blogul său

×