x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Este important ca PSD şi ALDE să aibă un candidat unic la prezidenţiale

Dăncilă: Este important ca PSD şi ALDE să aibă un candidat unic la prezidenţiale

18 Iul 2019   •   14:48
Dăncilă: Este important ca PSD şi ALDE să aibă un candidat unic la prezidenţiale
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că este important ca PSD şi ALDE să aibă un candidat unic pentru alegerile prezidenţiale, adăugând că urmează să aibă o întâlnire cu Călin Popescu-Tăriceanu pe acest subiect.

"Nu eu am decis. Încă o dată repet, în cadrul Comitetului Executiv Naţional a fost un vot în care, cu o singură excepţie, toţi colegii au hotărât să avem candidat propriu. Am vorbit cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu la telefon, voi avea o întâlnire cu dânsul. Este important să avem un candidat unic. Acest lucru bineînţeles că ne dă şanse mult mai mari, se mai adaugă procente. Un candidat unic susţinut, poate, de mai multe partide politice. Dar acest lucru îl vom discuta, nu vreau să afirm dinainte anumite lucruri care nu au fost încă dezbătute cu colegii noştri de alianţă şi vom vedea cum vom merge mai departe, dar votul s-a dat pentru un candidat PSD. De altfel, acest lucru a fost cerut în toate organizaţiile unde am fost până în acest moment", a precizat Dăncilă, după conferinţa extraordinară de alegeri a PSD Mehedinţi, întrebată despre faptul că "a decis" să nu-l menţină pe Tăriceanu drept candidat PSD-ALDE la prezidenţiale.

Ea s-a declarat optimistă cu privire la intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a candidatului susţinut de social-democraţi.

"Va intra în turul doi. (...) Eu sunt optimistă, cunosc potenţialul acestui partid, cunosc implicarea organizaţiilor, am încredere în preşedinţii de organizaţii, am mare încredere în primari, în membrii noştri de partid, în simpatizanţii noştri şi am convingerea că intrăm în turul doi. (...) Dorinţa noastră este să câştigăm alegerile prezidenţiale, nicidecum să nu intrăm în turul doi", a susţinut preşedintele PSD.

Întrebată cu privire la "şansele" ruperii alianţei de guvernare, Dăncilă a răspuns: "Zero, cred. Nu cred că acest lucru se va întâmpla. (...) Cred că, dincolo de lucrurile care poate nemulţumesc de multe ori, trebuie să mergem mai departe, pentru că este vorba despre români şi România şi aici nu avem voie să dezamăgim". AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila