x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Nu văd niciun motiv să-mi depun demisia

Dăncilă: Nu văd niciun motiv să-mi depun demisia

27 Apr 2018   •   20:39
Dăncilă: Nu văd niciun motiv să-mi depun demisia

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că nu intenţionează să demisioneze. 

"Categoric nu. Nu văd niciun motiv să demisionez, atâta timp cât am susţinerea coaliţiei de guvernare, atâta timp cât cred că în cele trei luni am avut rezultate bune. Nu văd niciun motiv ca să-mi depun demisia", a afirmat Dăncilă, la România TV. 

Ea a afirmat că nu ar putea spune că o afectează retragerea încrederii preşedintelui, dar crede că este o declaraţie care nu-şi avea rostul acum. 

"Cred că acest mod de lucru poate duce la o slăbire a încrederii pe plan extern şi cred că acest lucru nu trebuie făcut. Dincolo de interesele personale, de supărări, de frustrările pe care le avem unul sau altul, cred că trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Ţările trebuie să vadă în România o ţară stabilă în care trebuie să investească, în care să vină cu încredere şi care să fie un partener de încredere pentru orice stat", a adăugat Dăncilă. 

Premierul a subliniat că s-a simţit jignită de afirmaţiile preşedintelui. 

"Categoric da, dar nu numai ce a spus preşedintele în această zi, şi înainte aprecierile preşedintelui, modul de exprimare a preşedintelui m-au jignit şi acesta a fost motivul pentru care astăzi nu am mers la Cotroceni", a mai spus Dăncilă. 

Ea a susţinut că a încercat să-i comunice preşedintelui refuzul de a participa la întâlnirea de la Cotroceni. 

"Am încercat. Asa cum am spus, de la învestirea mea am încercat să-mi păstrez echilibrul, să am o cooperare interinstituţională, am sunat astăzi pentru a-i comunica preşedintelui, pentru a avea o discuţie cu dumnealui. Mi s-a spus că este într-o întrunire şi nu poate răspunde şi că această întâlnire va dura până în jur de ora 11,00 şi atunci am comunicat că nu o să mă prezint astăzi la Cotroceni la acea întâlnire. Am sperat ca preşedintele să sune şi să putem discuta despre acest aspect, dar reacţia preşedintelui a fost o reacţie publică pe care am văzut-o cu toţii", a mai menţionat Dăncilă. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru. 

"Sunt trei luni (n.r. - de la învestirea Guvernului Dăncilă) după care pot să trag o concluzie. Doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi transformă astfel Guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. De aceea solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României", a spus Iohannis. AGERPRES

×