x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Constantin ar fi încercat să rupă ALDE

Daniel Constantin ar fi încercat să rupă ALDE

02 Ian 2017   •   19:30
Daniel Constantin ar fi încercat să rupă ALDE
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, a încercat să dea o lovitură de palat în interiorul ALDE, negociind, imediat după alegerile din 11 decembrie, ruperea partidului şi trecerea grupării sale în tabăra PNL, susţin surse politice, pentru Antena 3.

Daniel Constantin şi apropiaţii săi din ALDE sunt extrem de nemulţumiţi încă de la Congresul de fuziune dintre liberalii lui Tăriceanu şi Partidul Conservator, din cauză că nu au obţinut funcţiile pe care le doreau şi că preşedintele Tăriceanu s-a arătat inflexibil la împărţirea influenţei în interiorul formaţiunii.

Drept consecinţă, imediat după alegeri, când la Cotroceni era luată în calcul o formulă de guvernare anti PSD, Daniel Constantin ar fi purtat discuţii cu şefii PNL în vederea ruperii unui grup din ALDE şi trecerea la PNL.

Ulterior, după ce ALDE a semnat protocolul de alianţă cu PSD, acelaşi Daniel Constantin a început să facă presiuni asupra lui Călin Popescu Tăriceanu pentru a primi o funcţie în cadrul Guvernului Grindeanu. 

×