x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Zamfir, exclus din PNL

Daniel Zamfir, exclus din PNL

28 Mar 2018   •   18:48
Daniel Zamfir, exclus din PNL

Biroul Executiv al PNL a votat, miercuri, excluderea senatorului Daniel Zamfir din partid, au declarat, pentru AGERPRES, surse politice.

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 25 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a propus excluderea lui Daniel Zamfir din partid.

Biroul Executiv al PNL a decis şi înlocuirea lui Florin Alexe de la conducerea PNL Sector 3, au informat sursele. 

×
Subiecte în articol: daniel zamfir