x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu

Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu

19 Apr 2007   •   00:00
Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu
Cred că ziua de astăzi a atins tensiunea maximă pe scena politică. Vă mărturisesc că este pentru mine o oarecare surpriză. Mă aşteptam ca descărcările să se facă mâine, în Parlament şi nu în cursul zilei de astăzi.

Înaintea zilei de mâine, aş vrea să fie încă o dată foarte clar punctul meu de vedere, punct de vedere care, din analiza Constituţiei şi a actelor pe care le-am făcut în cei doi ani şi jumătate de mandat, nu are nicio incidenţă prin care să fie justificată afirmaţia oamenilor politici că preşedintele României a încălcat Constituţia. Aş face precizarea că avizul transmis ieri Parlamentului României şi mie nu constată nicio încălcare a Constituţiei în cele 19 puncte ale sesizării întocmite de comisia condusă de domnul Voiculescu. În fapt, ceea ce mi se reproşează profund de către lideri ai unor partide politice, de către parte a parlamentarilor este faptul că, timp de doi ani şi jumătate, am arătat care sunt problemele, am arătat şi am vorbit despre realităţile justiţiei şi, mai ales, despre realităţile corupţiei din România, am sesizat nefuncţionarea instituţiilor. Acest lucru se pare că a deranjat în mod deosebit lideri politici, care au reuşit să antreneze grupurile lor parlamentare.

Vreau să vă asigur că, în situaţia în care Curtea Constituţională ar fi constatat măcar o singură încălcare a Constituţiei în timpul mandatului meu, imediat după comunicarea avizului, dar şi mâine, în Parlament, aş fi mers să cer scuze românilor pentru încălcarea Constituţiei. Avizul Curţii Constituţionale, instituţia avizată să aprecieze respectarea sau nerespectarea Constituţiei, fiind unul negativ, în raport cu cele semnalate de cei 186 de parlamentari şi de comisia Voiculescu, apreciez că mâine nu am de ce să merg în Parlament. Preşedintele României poate fi suspendat pentru încălcarea Constituţiei sau trimis în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru înaltă trădare, în rest, pentru decizii politice ale liderilor de partide parlamentare deranjaţi, preşedintele României nu se prezintă în Parlament.

Realitatea este că demersul partidelor parlamentare care susţin suspendarea nu este acoperit de faptele preşedintelui. Acest demers nu ţine cont nici de faptele preşedintelui, aşa cum ele au fost evaluate de Curtea Constituţională, dar acest demers nu ţine cont nici de votul românilor. Eu nu am fost ales de Parlamentul României şi nici în înţelegere cu lideri de partide. Eu am fost ales de români. În faţa lor răspund pentru atitudini politice, şi nu în faţa unor lideri de partide parlamentare. Toată activitatea mea de până acum a fost legată de dorinţa şi intenţia de a-i reprezenta pe români şi nicio clipă nu am avut ca intenţie să reprezint interese de partide sau de partid sau de şefi de partid. Misiunea mea este să reprezint interesele românilor. De aceea probabil s-a realizat şi coaliţia antiprezidenţială. Dar sunt convins că nu am greşit. Acesta este mandatul meu: să-i reprezint pe români, şi nu partidele parlamentare.

În acelaşi timp, aş vrea să atenţionez public nu numai partidele, dar şi populaţia. Eventuala suspendare prin abuz, în condiţiile în care preşedintele României nu a încălcat Constituţia, va avea efecte greu de evaluat pentru România. În condiţiile în care avem un guvern care are o susţinere oficială de numai 20% şi un preşedinte suspendat abuziv, există riscul ca urmările actului de mâine al Parlamentului României, în cazul în care el se va materializa printr-o suspendare abuzivă a preşedintelui, vor fi în responsabilitatea totală ­ repet, în responsabilitatea totală! ­ a celor care au iniţiat demersul şi acelor care au susţinut demersul. N-aş vrea să intru în descrierea unor posibile efecte. Dar este posibil să scadă ratingul de ţară, este foarte posibil să se blocheze investiţiile, este foarte posibil ca raportul ce urmează a fi făcut de către Comisia Europeană să nu fie un raport favorabil României şi multe altele. Atenţionez deci public liderii partidelor politice să chibzuiască efectele unei suspendări abuzive. Mă refer la o suspendare în condiţiile în care Curtea Constituţională nu a putut constata nici o încălcare a Constituţiei în cele 19 capete de acuzare transmise de Comisia Voiculescu.

Dincolo de avertisment, îi îndemn pe liderii politici la raţiune. Furia lor, ura, aş spune incapacitatea de a vedea România de după o suspendare abuzivă îi poate împinge către o soluţie care să dea România cu paşi mulţi înapoi. Încă o dată fac un apel public la luciditatea liderilor politici.

Acestea au fost lucrurile pe care aş fi vrut să le mai spun astăzi public, dar nu mă pot abţine să nu fac o completare, care, cred eu, este potrivită, legată de încercarea de manipulare pe care o face preşedintele PSD, domnul Geoană. Sigur, domnia sa are o etichetă pusă de domnul Iliescu, dar ceea ce face astăzi este mult mai grav. Încearcă să discrediteze un aviz legal, constituţional al Curţii Constituţionale, pentru a încerca să justifice de ce în avizul Curţii niciuna din acuzaţiile domniei sale nu au fost considerate încălcări ale Constituţiei. Un om politic, atunci când ajunge să discrediteze fără rezerve o instituţie care nu a vrut să intre în jocul politic al partidului domniei sale, deşi cei numiţi acolo au fost numiţi chiar de partidul domniei sale, este un om iresponsabil.

Nu am putere şi nu sunt eu acela de la care Curtea Constituţională să accepte sau să aştepte scuze, dar vreau să-i încredinţez pe români, pe ziarişti, pe oricine este interesat că nu am făcut nici o intervenţie la niciunul din judecătorii Curţii Constituţionale pentru a da o soluţie sau alta la documentul pe care Parlamentul l-a înaintat Curţii Constituţionale. şi, pentru că am văzut vehiculate trei nume, al domnului Predescu, al domnului Cochinescu şi al doamnei Aspazia Cojocaru, vă asigur public că nu am vorbit cu aceşti oameni niciodată în perioada de la iniţierea demersului de suspendare şi până acum.

Vă pot spune că l-am sunat pe domnul Secaşiu, care mi-a confirmat că domnul Predescu are un document că nu a făcut poliţie politică ­ dânsul a fost urmărit. Doamna Aspazia Cojocaru are un verdict de poliţie politică, dar dânsa nu a participat la deliberare exact din acest motiv, iar de domnul Cochinescu nu ştiu nimic.

Am cerut SRI astăzi să verifice dacă există vreun dosar al vreunui judecător al Curţii Constituţionale care nu a fost predat CNSAS. Iar răspunsul este negativ: nu există nici un dosar al judecătorilor Curţii Constituţionale care să se mai afle la SRI, în arhivele SRI.

Din aceste motive, consider că domnul Geoană a avut atitudinea unui diversionist, utilizând o notiţă internă, probabil, sau o notiţă din SRI ca pe un document pe care a fost dispus să-l utilizeze într-o înscenare împotriva unei instituţii cum este Curtea Constituţională şi într-o înscenare împotriva preşedintelui României.

Vă asigur încă o dată că nu am discutat cu nici un judecător al Curţii Constituţionale cu privire la faptele de încălcare a Constituţiei. Ceea ce am făcut este ceea ce era legal la documentul prin care eram acuzat de încălcări ale Constituţiei de către cei 186 de parlamentari, am trimis consilierul prezidenţial pentru Constituţie, şeful Departamentului Juridic, care a susţinut un material în apărarea actelor preşedintelui, în cadru legal, aşa cum se procedează la Curtea Constituţională. Vă pot spune că, exact din acest motiv, exact din acest motiv, pentru a nu crea suspiciuni de influenţă, nu am participat la dezbaterea din Curtea Constituţională, unde aş fi avut dreptul să particip. Am preferat să trimit consilierul prezidenţial pentru probleme juridice, pentru a explica actele preşedintelui.

Vă mulţumesc mult. Închei, făcând un apel extrem de serios la liderii partidelor politice să aibă grijă unde, în ce aruncă România, începând de mâine. Vă mulţumesc mult. Vă doresc o seară plăcută!
×