x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputatul PNL Pavel Popescu confirmat cu noul coronavirus

Deputatul PNL Pavel Popescu confirmat cu noul coronavirus

11 Dec 2020   •   15:10
Deputatul PNL Pavel Popescu confirmat cu noul coronavirus
Sursa foto: sursa: Facebook

Deputatul PNL de Timiș, Pavel Popescu, a anunțat, vineri, că a fost confirmat cu noul coronavirus și va sta în izolare până în 23 decembrie.

Pavel Popescu a anunțat pe Facebook că are COVID-19.

„Dragi prieteni, am fost confirmat cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Ultimele săptămâni au fost mai intense din prisma activității mele parlamentare și politice (emisiuni TV, întâlniri). Deși am încercat să respect cu sfințenie regulile de protecție, din păcate, virusul nu iartă. În urma expunerii din toată această perioadă, mi-am făcut preventiv câte un test rapid antigen (fabricat în România) și din păcate, chiar dacă sunt asimptomatic, rezultatul celui de ieri a fost unul pozitiv”, spune Popescu.

Acesta a repetat testul antigen prin unul PCR, care i-a reconfirmat infectarea.

Pavel Popescu spune că între ultimul test negativ și cel pozitiv nu am avut contacți direcți pe definiția contactului direct.

Deputatul va fi în izolare până pe 23 decembrie.

Pavel Popescu a participat miercuri, 9 decembrie, la sedinta Biroului Politic National (BPN) al PNL, în care Florin Cîțu a fost votat drept propunerea liberalilor pentru funcția de prim-ministru. Popescu a stat în timpul ședinței chiar lângă Florin Cîțu, scriu cei de la Ziare.com.

×
Subiecte în articol: pavel popescu coronavirus