x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre dosarul de la DNA: Au scos armamentul greu

Dragnea despre dosarul de la DNA: Au scos armamentul greu

14 Noi 2017   •   06:17
Dragnea despre dosarul de la DNA: Au scos armamentul greu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni seara că, în ceea ce-l priveşte, "a fost scos armamentul greu", după ce cazul referitor la referendum nu şi-a atins scopul - acela de a veni la conducerea partidului cel mai probabil o echipă "care să stea cuminte" în perioada alegerilor locale şi parlamentare.

"Nu este un dosar glumă, este clar că e o chestiune foarte grea. (...) Cam ceea ce a apărut în comunicatul DNA, cam asta mi-a fost adus la cunoştinţă ca informaţie. (...) Nu a fost o zi uşoară. (...) Am încercat să citesc cu atenţie comunicatul şi celelalte documente, am citit cât am putut, n-am avut prea mult timp astăzi, am avut mai multe activităţi. Am înţeles că, practic, în 2016 s-a început acest dosar, ba din 2001, ba din 2014... Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în 2016, când, după ce am fost condamnat în dosarul cu referendumul, unde trebuia neapărat ca eu să cedez atunci, şi probabil că era o echipă pregătită să preia partidul şi să stea cuminţi în anul electoral respectiv, am decis împreună în partid, am mers mai departe - victorie mare la alegerile locale, victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare", a declarat Dragnea la Romania TV.

Potrivit acestuia, după alegerile parlamentare, "ceea ce a speriat cel mai mult a fost conţinutul programului de guvernare, foarte bine făcut şi nu uşor de pus în practică", program care nu lasă "spaţiu de manevră" acelor partide care ar putea să-l susţină pe preşedintele Klaus Iohannis la prezidenţialele din 2019.

"Din fericire, avem toate răspunsurile pentru cei care au tot minţit în ultimele luni că nu putem pune în practică programul, dar acest program de guvernare, dorinţa noastră de a reforma ce este stricat în anumite sisteme sperie. Pe plan politic, programul implementat lasă un spaţiu de manevră aproape inexistent pentru opoziţie, adică pentru partidele care ar putea - o parte dintre ele - să-l susţină pe preşedintele Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2019. Iar, pe de altă parte, sunt instituţii şi şefi de instituţii care încep să-şi pună problema dacă cumva, prin absurd, în această ţară încep să funcţioneze lucrurile, aşa cum funcţionează în celelalte ţări din Europa unde este o democraţie consolidată. (...) Şi sigur că sunt zbateri serioase (...). Şi lupta este îngrozitoare. A fost scos armamentul în primăvară, brusc, deci asta cu referendumul n-a mers, au scos armamentul greu şi au început să spună de Brazilia, de Belina, de Tel Drum, pentru a creşte un nivel de demonizare în aşa fel încât în percepţia publică să apară firesc că trebuie să înceapă un nou dosar la DNA şi haide să creăm un cadru din asta şi să meargă acolo şi poate cedează", a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.

El consideră că "o cedare" introduce rezervă şi temeri atât în interiorul grupurilor parlamentare, unde se pune clar un mare semn de întrebare dacă mai există determinarea să meargă până la capăt cu ceea ce s-a început, precum şi în Guvern.

Dragnea a denunţat "un sistem de putere paralel, ilegitim care funcţionează în România de ani de zile.

"În ultimele luni de zile au început să apară enorm de multe informaţii, mărturii, chiar şi documente şi un sistem care face ceea ce ştie să facă cel mai bine, şi anume, dosare. Este un instrument tăios, care are ca scop să intimideze (...), de a direcţiona o putere foarte mare folosită cu cruzime în mâna celui de care ascultă, cel care patronează acest sistem. Pe de altă parte, sistemul îşi păstrează şi pentru sine o parte din această putere. Unii au spus stat paralel, alţii invizibil, alţi stat mafiot, alţii putere ocultă. Sunt instituţii şi politice şi de forţă şi încep să iasă la iveală foarte multe lucruri. Asta deranjează, pentru că sistemul şi cei care sunt beneficiarii acestor acţiuni profund ilegale, neconstituţionale şi abuzive încep să fie destul de speriaţi. (...) Sunt foarte multe fronturi deschise de către noi, pentru că am promis în campanie să facem rânduială în modul cum interacţionează şi acţionează puterile statului şi instituţiile statului - să treacă în matca constituţională. Şi sunt unii oameni cărora li se înmoaie genunchii", a afirmat liderul PSD. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: liviu dragnea