x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea despre excluderea din partid a lui Ponta: Nu asta e problema PSD acum

Dragnea despre excluderea din partid a lui Ponta: Nu asta e problema PSD acum

06 Apr 2017   •   21:00
Dragnea despre excluderea din partid a lui Ponta: Nu asta e problema PSD acum
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că, din punctul său de vedere, excluderea din partid a lui Victor Ponta, pusă în discuţie la reuniunea Comitetului Executiv Naţional, nu reprezintă o problemă prioritară în această perioadă. 

Întrebat, într-o conferinţă de presă, de ce nu a fost de acord cu excluderea lui Ponta din PSD, Dragnea a spus: "Pentru că sunt consecvent. (...) Am spus de la început că nici nu am de gând să cer lucrul acesta, am şi rupt acea intenţie de demisie, şi le-am spus şi colegilor mei că nu cred că asta e problema noastră acum. Îmi asum eu să fiu înjurat şi jignit. Nu vrem să introducem această problemă în dezbaterea partidului". 

El a arătat că şi în cazul lui Valeriu Zgonea a avut aceeaşi poziţie. 

"Şi în cazul lui Valeriu Zgonea am avut aceeaşi poziţie. Numai că acum mi-am impus autoritatea. Atunci am ieşit din sală, am lăsat colegii, eu cerându-le să nu ajungem la excludere, pentru că eu greu susţin sau iniţiez excluderea unui membru de partid, indiferent care ar fi acela", a precizat liderul PSD. 

Potrivit acestuia, excluderea lui Mircea Geoană, dar şi a lui Marian Vanghelie a fost o greşeală. 

"Am spus acum ceva timp că excluderea lui Mircea Geoană a fost o greşeală. Şi excluderea lui Marian Vanghelie a fost o greşeală. Când excluzi un membru de partid, pierzi un coleg. Trebuie să facă lucruri mult prea grave", a susţinut el. 

Excluderea lui Victor Ponta din Partidul Social Democrat a fost cerută joi, în şedinţa CExN al partidului, de liderul PSD Constanţa, Felix Stroe, liderul PSD Alba, Ioan Dârzu, liderul PSD Olt, Paul Stănescu, dar şi de liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, potrivit unor surse politice. Liviu Dragnea nu a fost de acord, susţinând că se vor crea tensiuni care nu îşi au rostul în acest moment în care se dezbat alte probleme serioase în PSD, cum ar fi programul de guvernare sau legea salarizării unitare. AGERPRES

×