x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea spune că a discutat cu Ponta despre necesitatea de a menţine guvernarea

Dragnea spune că a discutat cu Ponta despre necesitatea de a menţine guvernarea

17 Iun 2015   •   19:02
Dragnea spune că a discutat cu Ponta despre necesitatea de a menţine guvernarea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Coordonatorul politic al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Botoşani, că a discutat cu premierul Victor Ponta marţi, când l-a vizitat la clinica din Turcia, despre necesitatea rămânerii PSD la guvernare.

'Am vorbit şi de guvernare cu premierul. Guvernarea trebuie menţinută şi trebuie continuate programele care s-au dovedit a fi programe de succes', a precizat Dragnea.

Totodată, Dragnea spune că a abordat în dialogul cu Victor Ponta problema viitorului ministru al Transporturilor, însă nu a indicat numele propuse.

'Sunt variante bune şi cred că va găsi un ministru bun, cu părerea de rău că domnul Rus nu mai poate fi ministru al Transporturilor, fiind un ministru pe care eu l-am apreciat foarte mult şi îl apreciez foarte mult', a afirmat Liviu Dragnea.

El a subliniat că PSD 'nu este un partid care să intre în stare de amorţeală', ci e un 'partid care are şi responsabilitatea guvernării'.

Sursa Agerpres

×
Subiecte în articol: liviu dragnea