x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragoş Tudorache, propunerea lui Dacian Cioloş pentru Ministerul Afacerilor Interne

Dragoş Tudorache, propunerea lui Dacian Cioloş pentru Ministerul Afacerilor Interne

06 Sep 2016   •   10:39
Dragoş Tudorache, propunerea lui Dacian Cioloş pentru Ministerul Afacerilor Interne

Dragoş Tudorache este nominalizarea premierului Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne.

Într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Palatul Victoria, prim-ministrul i-a mulţumit lui Petre Tobă pentru activitatea desfăşurată la Ministerul Afacerilor Interne şi şi-a exprimat speranţa ca acesta "să îşi clarifice cât mai repede situaţia, atât în acuzaţiile din partea DNA, cât şi suspiciunile de plagiat pe care CNATDCU trebuie să le clarifice într-un fel sau altul cât mai repede".

"Dată fiind situaţia, am analizat într-o primă fază şi un interimat de câteva săptămâni, pentru a avea mai mult timp să analizez diferitele opţiuni de ministru acolo. Am hotărât în cele din urmă să nu merg cu un interimat. E un minister important, care are atribuţii importante în perioada următoare, inclusiv în organizarea alegerilor (...) şi cred că un interimat nu ar face decât să prelungească starea de incertitudine, care nu este deloc utilă şi fructuoasă. O să merg cu o propunere definitivă. (...) Am hotărât să merg cu un civil, pentru cât mai multă echidistanţă şi echilibru. (...) Trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu am avut prea multe de ales, pentru că e greu să convingi pe cineva din afară să vină pentru patru luni la un minister care este unul greu şi cu activitate importantă. Am decis să îl propun pe Dragoş Tudorache, şeful de Cancelarie de aici de la Guvern", a anunţat premierul Dacian Cioloş.

El a precizat că Tudorache a avut ocazia să colaboreze cu Ministerul Afacerilor Interne şi cunoaşte instituţia.

"De când este la Guvern a colaborat îndeaproape şi cu domnul Tobă şi cu MAI şi cred că este în măsură să facă faţă la provocarea care este în faţă acolo la Ministerul de Interne", a spus Cioloş.

Potrivit premierului, Dragoş Tudorache nu intenţionează să candideze la alegerile parlamentare, ci mai mult, după încheierea mandatului, doreşte "să îşi vadă de treabă".

"Am văzut în discuţiile şi dezbaterile din aceste zile când s-a vehiculat şi numele dânsului că prim-ministrul Cioloş vrea să îşi trimită omul acolo ca să influenţeze alegerile. (...) I-am cerut domnului Tudorache să se gândească, în perioada următoare, în primul rând să aibă discuţii cu liderii de partide politice şi să explice clar ce are de gând să facă şi cum intenţionează să organizeze lucrurile pentru alegeri, într-un mod cât mai transparent şi cât mai echidistant şi să se gândească chiar la soluţii pentru o transparenţă cât mai mare a actului decizional acolo. (...) Un lucru e cert: în niciun caz dânsul nu va candida la alegeri, va rămâne până la sfârşitul mandatului, după care mi-a spus că intenţionează să îşi vadă de treabă, deci nu cred că poate fi acuzat că vor exista alt gen de interese de a influenţa alegerile", a precizat Dacian Cioloş.

Petre Tobă a demisionat joia trecută din funcţia de ministru al Afacerilor Interne, după ce DNA l-a acuzat de favorizare a făptuitorului în dosarul foştilor şefi DIPI.

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joia trecută sesizarea preşedintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Petre Tobă, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul foştilor şefi DIPI.

Dragoş Tudorache - Fişă biografică

Ioan Dragoş Tudorache s-a născut la 14 ianuarie 1975.

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1993-1997). Alte studii şi calificări: Stockholm University, Master in EU Law, Cum Laude (1998-1999) şi Wharton School, Univ. Pennsylvania, Master in EU Law (octombrie 2015).

A fost judecător la Judecătoria Galaţi (1997-2002); şef de unitate şi coordonator al celulei de analiză în cadrul Departamentului pentru statul de drept şi protecţie a drepturilor omului al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Misiunea din Kosovo (2000-2003); şef al Departamentului juridic al echipei judecătorilor internaţionali ONU din cadrul Administraţiei Interimare ONU pentru Kosovo (2003-2005).

De asemenea, a fost "task manager" pe justiţie şi anticorupţie în cadrul Delegaţiei Comisiei Europene în România (mart. 2005 - mai 2007), a coordonat facilitatea Schengen DG Justiţie, Libertate şi Securitate din cadrul Comisiei Europene (mai 2007-mart. 2009); şef de unitate, director executiv interimar al Agenţiei eu-LISA (2012) (mart. 2009-nov. 2013); şef de unitate Afaceri Internaţionale, în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Interne şi Migraţie a Comisiei Europene (nov. 2013 - mart. 2015); şef de unitate Coordonare şi Strategie, în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Interne şi Migraţie a Comisiei Europene (din martie 2015).

La 17 noiembrie 2015 a fost numit şef al Cancelariei primului ministru, Dacian Cioloş. A mai asigurat interimatul la Ministerul Comunicaţiilor (5 iul. - 10 aug. 2016).

Cunoaşte limbile engleză şi franceză.

AGERPRES

×