x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Eugen Teodorovici a anunţat depunerea moţiunii simple "Guvernarea PNL, numele tău este austeritate"

Eugen Teodorovici a anunţat depunerea moţiunii simple "Guvernarea PNL, numele tău este austeritate"

02 Dec 2019   •   17:04
Eugen Teodorovici a anunţat depunerea moţiunii simple "Guvernarea PNL, numele tău este austeritate"
Sursa foto: Lucian Alecu

Senatorul social-democrat Eugen Teodorovici a anunţat luni, în plen, depunerea moţiunii simple intitulate "Guvernarea PNL, numele tău este austeritate".

"Grupul parlamentar al PSD din Senat depune moţiunea simplă cu titlul "Guvernarea PNL, numele tău este austeritate", a declarat Teodorovici.

În context, preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a propus programarea dezbaterii moţiunii luni, săptămâna viitoare.

"Potrivit art. 166, la moţiunile simple termenul maxim este de şase zile, în consecinţă, eu vă propun să fie săptămâna viitoare, probabil luni, să programăm moţiunea simplă. După verificare vă voi anunţa dacă au fost semnăturile necesare", a spus Meleşcanu. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici