x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Firea nu renunta la mandatul de primar general al Capitalei

Firea nu renunta la mandatul de primar general al Capitalei

22 Ian 2018   •   07:13
Firea nu renunta la mandatul de primar general al Capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu ia în calcul o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, ea punctând că nu va renunţa la funcţia de edil chiar dacă i-ar cere acest lucru preşedintele partidului sau partidul.

 

Firea a precizat că le-a cerut colegilor săi de partid să nu mai fie pusă în sondaje deoarece "sub nicio formă" nu va renunţa la mandatul de primar general al Capitalei, scrie agerpres.

"În primul rând, le mulţumesc tuturor celor care gândesc de această manieră pe care o descrieţi dumneavoastră - şi primesc şi eu semnale în acest sens - este onorant şi este măgulitor. Dar, cu riscul de a mă repeta, sunt o persoană extrem, extrem de serioasă, chiar obositor de serioasă pentru cei care cred că eu aş putea să mă schimb ca o frunză în vânt, de la o lună la alta. Categoric nu, îmi respect angajamentul faţă de bucureşteni, vreau să-mi duc la bun sfârşit şi ultima zi de mandat, (...) chiar dacă îmi cere preşedintele partidului sau partidul, colegii mei dacă îmi vor cere să candidez, le-am spus încă de pe acum să nu mai fiu vehiculată, să nu mai apar în sondaje, să nu mă mai măsoare, pentru că sub nicio formă nu vreau să renunţ la acest mandat. (...) Cartea de vizită a unui politician este reprezentată de seriozitate", a declarat Firea la un post de televiziune.

×