x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Fumătorii „de rit nou” luaţi la ochi în Parlament

Fumătorii „de rit nou” luaţi la ochi în Parlament

de Adrian Ilie    |    13 Apr 2018   •   11:14
Fumătorii „de rit nou” luaţi la ochi în Parlament
Sursa foto: vchal/Getty Images/iStockphoto

Luptătorii împotriva fumatului au o nouă ţintă. După ce au alungat fumătorii din cârciumi, iar accizele la ţigări cresc în mod repetat, mai nou sunt luaţi la ochi cei care au încercat să găsească metode alternative de a-şi urma pasiunea - utilizatorii de ţigări electronice sau fumătorii de ţigări fără ardere. Un proiect de lege iniţiat în Parlament îi va asimila pe aceştia fumătorilor „clasici”, cu toate consecinţele ce decurg de aici, anume acelaşi regim al interdicţiilor, precum şi libertatea statului de a impune acelaşi nivel al accizării.

Proiectul a fost iniţiat de trei membri ai grupurilor parlamentare ai USR, deputatul Oana Bâzgan şi senatorii Edward Dircă şi Cristian Ghica. Aceştia au obţinut semnături de susţinere din partea a altor 23 de parlamentari, proveniţi de la toate partidele, cu excepţia PSD. Iniţiativa constă într-o modificare a unui alineat al articolului 2 din Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, însă modificarea este foarte importantă deoarece vizează schimbarea definirii fumatului astfel încât să includă şi categoriile noi de fumători. Astfel, fumatul este „inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe, precum şi inhalarea voluntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip 'ţigaretă electronică' sau al dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului”. În consecinţă, şi fumătorii de ţigări electronice şi cei care fumează „fără ardere” vor intra sub incidenţa interdicţiei fumatului în spaţiile publice. Pe principiul „ce nu cunoaştem, interzicem”, iniţiatorii argumentează, în expunerea de motive, că nu se ştie încă ce efecte au aceste noi metode folosite de fumători. „Ţigările electronice şi dispozitivele ce încălzesc tutunul nu ard materia vegetală, ci produc aerosoli. Or, necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau al persoanelor din jur este necesară extinderea sensului legii pentru interzicerea acestor produse în spaţii publice”, susţin cei trei parlamentari.

Asmuţiţi de Arafat

Tonul prigoanei împotriva fumătorilor „de rit nou” a fost dat de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, care a postat, luni, pe Facebook, un mesaj prin care cerea interzicerea acestor metode alternative de fumat în spaţiile publice. „Este clar că trebuie acţionat urgent prin interdicţia promovării şi a utilizării în spaţiile publice aplicând reguli similare celor aplicabile ţigărilor clasice pentru toate aceste dispozitive!”, a scris Arafat. În sprijinul spuselor sale, invoca un articol CNN în care se vorbea despre o creştere de 900% a utilizării ţigărilor electronice în liceele americane în perioada 2011-2015.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: tigari electronice interzise