x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriel Oprea (UNPR): Suntem pregătiţi să revenim în politica de vârf, acolo unde vedem că e nevoie de noi

Gabriel Oprea (UNPR): Suntem pregătiţi să revenim în politica de vârf, acolo unde vedem că e nevoie de noi

23 Iun 2018   •   15:30
Gabriel Oprea (UNPR): Suntem pregătiţi să revenim în politica de vârf, acolo unde vedem că e nevoie de noi

Preşedintele fondator al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a anunţat sâmbătă revenirea pe scena politică a UNPR, având ca obiective principale, pentru perioada următoare, reprezentarea în Parlamentul European, alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare.

"V-am invitat astăzi aici pentru a anunţa oficial revenirea în viaţa politică a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR). După o perioadă tulbure, prin care a trecut partidul, de la începutul anului 2016, după o serie de evenimente nefericite care au creat un context nefavorabil pentru UNPR, iată că astăzi putem spune cu încredere că suntem pregătiţi să revenim în politica de vârf, acolo unde vedem că este nevoie de noi. Obiectivele noastre principale pentru perioada următoare sunt: să fim reprezentaţi în Parlamentul European - aceasta este cea mai apropiată ţintă electorală -, să avem un cuvânt de spus la alegerile prezidenţiale, unde vă asigur că vom susţine candidatul cel mai potrivit să conducă România, şi, evident, să intrăm în Parlamentul României", a afirmat Oprea, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul central al partidului.

Gabriel Oprea a adăugat că partidul său a adus echilibru în relaţiile dintre instituţiile statului, l-a sprijinit pe preşedintele ţării în proiectele de securitate naţională, indiferent cine a fost acesta, iar el a activat într-un guvern "bun", Cabinetul Ponta, spre deosebire de situaţia de astăzi, când relaţiile dintre instituţii s-au "deteriorat".

"Vă amintesc faptul că în vara anului 2015 eu aveam 32 de procente în încrederea populaţiei şi peste 500.000 de membri de partid. De când am revenit, zeci de mii de foşti colegi s-au întors în partid, îi aşteptăm pe toţi să ni se alăture. Noi am adus echilibru în relaţiile dintre instituţiile statului, noi l-am sprijinit pe preşedintele ţării în proiectele de securitate naţională, indiferent de numele lui ori de partidul din care provenea, şi evident am activat cu toată implicarea şi seriozitatea într-un guvern bun, spun eu, Guvernul Ponta. Vedem astăzi cât s-au deteriorat relaţiile dintre Palate, dintre principalele instituţii ale statului şi vedem efectele pe care le are absenţa echilibrului", a susţinut Oprea.

În timpul declaraţiei de presă, câteva sute de membri şi susţinători ai partidului, îmbrăcaţi în tricouri roşii şi pe care scria "interesul naţional", au scandat UNPR-România şi au fluturat steaguri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriel oprea