x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică George Simion șochează cu o nouă mască anti-COVID: „Este foarte regulamentară”

George Simion șochează cu o nouă mască anti-COVID: „Este foarte regulamentară”

21 Dec 2020   •   13:23
George Simion șochează cu o nouă mască anti-COVID: „Este foarte regulamentară”
Sursa foto: Lucian Alecu

Liderul AUR, George Simion, şi-a făcut apariţia în Parlament cu o mască anti-COVID transparentă.

„Este foarte regulamentară, ea este conformă. Domnul Ciolacu a fost impresionat de masca noastră și i-am promis că o să-i dau cadou și dumnealui o mască similară”, a precizat George Simion, conform Digi24.

George Simion nu a fost singurul parlamentar care a purtat o mască transparentă. Mai mulți colegi de la AUR au avut și ei astfel de măști.

 

Foto Lucian Alecu Jurnalul

Diana Șoșoacă, fără mască la ședința Senatului

În sala de Senat, atât înainte de începerea ședinței, cât și în timpul ședinței, Diana Șoșoaca a fost surprinsă fără mască de protecție. 

Potrivit Mediafax, Diana Șoșoacă spune că Parlamentul nu este „groapa cu lei, ci groapa cu hiene” și că a primit la început de mandat un laptop, un set cu pix și stilou „foarte elegant”, regulamente și Constituția.

Foto Lucian Alecu

„Suntem în plen, în Senatul României. Așa cum am promis, o să vedeți tot ce este aici. Hai să vă arăt un pic sala. Pe noi ne-au pus între PSD și PNL. Se păstrează câte un loc liber între parlamentari pentru a se respecta regulile. Interesant. Când intri, trebuie să semnezi condica, nu se mai strigă catalogul”, a spus Diana Șoșoacă la începutul unei transmisiuni live pe Facebook.

După consultările de la Cotroceni, Diana Șoșoacă preciza că are adeverință medicală care îi permite să nu poarte mască de protecție.

La Senat, AUR are 14 mandate, iar la Camera Deputaților 33 de mandate.

 

×
Subiecte în articol: george simion diana sosoaca