x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă. Noile prevederi intră în vigoare pe 14 martie

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă. Noile prevederi intră în vigoare pe 14 martie

10 Mar 2021   •   17:00
Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă. Noile prevederi intră în vigoare pe 14 martie
Sursa foto: Gov.ro

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, propunerea Comitetului Naționale pentru Situații de Urgență privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul România, începând cu 14 martie.

Potrivit HG, se modifică și intervalului orar în care este restricționată deplasarea în afara locuinței, urmând ca interdicția să fie valabilă în intervalul orar 22.00 - 05.00. 

„Aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură”, a spus, la finalul ședinței de Guvern, premierul Florin Cîțu.

Până la intrarea în vigoare a noilor măsuri, pe 14 martie, interdicția de deplasare în afara locuinței este valabilă între orele 23.00 - 05.00.

Totodată, prin HG se limitează gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spațiile de cazare dispuse în următoarele localități/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova; dar și în Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul Harghita; Borșa și Cavnic din județul Maramureș; Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov; Sovata din județul Mureș; Vatra Dornei din județul Suceava; Voineasa din județul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul Caraș Severin; Arieșeni din județul Alba; Durău din județul Neamț; Novaci-Rânca din județul Gorj; Păltiniș din județul Sibiu; Stâna de Vale din județul Bihor; Straja din județul Hunedoara.

 

×
Subiecte în articol: stare de alerta