x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul continuă aprobarea țintelor din PNRR

Guvernul continuă aprobarea țintelor din PNRR

30 Dec 2021   •   14:53
Guvernul continuă aprobarea țintelor din PNRR
Sursa foto: antena3

Executivul aprobă, joi, un program pentru reducerea abandonului școlar, respectiv 2.500 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare pentru a preveni părăsirea timpurie a școlii. De asemenea, potrivit altui proiect, se are în vedere creșterea cu 25% până în 2026 a traficului feroviar.

„Vom continua să aprobăm toate elementele care constituie îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR. Reprezezintă practic cel mai important obiectiv pe care noi l-am avut în acest sfârșit de an. Activitatea guvernului, pe lângă problemele curente, s-a centrat pe identificarea soluțiilor, astfel încât aceste jaloane și ținte să poată fi îndeplinite. E cel mai important proiect național”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței Executivului de joi..

El spune că a fost nevoie să accelerăm viteza de lucru pentru ca Guvernul să se apropie de finalizarea acestui deziderat.

„Vorbim despre proiecte și reforme asumate astfel încât beneficiile lor să fie resimțite de cetățeni”, adaugă premierul.

El precizează că, în educație, va fi aprobat un program pentru reducerea abandonului școlar, respectiv 2.500 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare pentru a preveni părăsirea timpurie a școlii, îndeosebi de către copiii din familiile vulnerabile.

De asemenea, un alt plan prevede creșterea cu 25% până în 2026 a traficului feroviar.

„Vom prelua monitorizarea operaționalizării PNRR la nivelului prim-ministrului”, conchide Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: guvern