x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hunor despre Dăncilă: Mi-a plăcut că a răspuns la toate întrebările fără să se uite la preşedintele Dragnea

Hunor despre Dăncilă: Mi-a plăcut că a răspuns la toate întrebările fără să se uite la preşedintele Dragnea

23 Ian 2018   •   15:08
Hunor despre Dăncilă: Mi-a plăcut că a răspuns la toate întrebările fără să se uite la preşedintele Dragnea
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, că i-a plăcut la premierul desemnat, Viorica Dăncilă, faptul că a răspuns la toate întrebările fără să se uite la liderul PSD, Liviu Dragnea. 

"Mi-a plăcut că a răspuns la toate întrebările fără să se uite la preşedintele Dragnea. Tot ce s-a vehiculat în presă că nu ştie, că nu răspunde, nu s-a adeverit. (...) Ştia exact domeniul, ştia să răspundă. Nu mi s-a părut că ar fi un om care tot timpul s-ar aştepta de la cineva să primească un impuls ce să spună", a afirmat Kelemen Hunor. 

El a precizat că a discutat cu Dragnea şi Dăncilă, alături de parlamentarii UDMR, despre învăţământ, infrastructură, dezvoltare regională. 

"Vom aştepta programul de guvernare, lista Cabinetului. Azi nu am discutat despre miniştri. E treaba lor când vor lua o decizie şi cine vor fi miniştrii. (...) Decizia o vom lua luni, 29 ianuarie, după audierile în comisiile de specialitate, la şedinţa grupurilor reunite. Am convocat o şedinţă luni, la 12,00", a anunţat liderul UDMR. AGERPRES

×
Subiecte în articol: kelemen hunor viorica dancila