x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ilie Năstase, candidat al Partidului Conservator la alegerile parţiale

Ilie Năstase, candidat al Partidului Conservator la alegerile parţiale

23 Apr 2014   •   15:17
Ilie Năstase, candidat al Partidului Conservator la alegerile parţiale

Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, astăzi, că Biroul Executiv Central al partidului i-a validat pe Ilie Năstase şi pe Laurenţiu Mihai pentru a candida la alegerile parţiale în sectorul 4, în două colegii pentru Senat.

"În cadrul alianţei PSD-UNPR-PC va avea două nominalizări la nivel naţional, vom avea candidaţi în colegiile 7 şi 8 din sectorul 4 al Capitalei, colegii vacantate în urma plecării lui Dan Voiculescu şi Victor Ciorbea. Cei doi candidaţi ai PC sunt Ilie Năstase şi colegul nostru de la sectorul 4 Laurenţiu Mihai. Cred că domnul Năstase are foarte multe de făcut pentru cetăţenii din sectorul 4, cât şi pentru sportul românesc din această postură de senator. Cei doi candidaţi au fost validaţi şi de Biroul Executiv al partidului şi de primarul sectorului 4 Cristian Popescu Piedone", a spus Constantin la finalul şedinţei Biroului Executiv.

"Dânşii au fost primii care m-au contactat şi au dorit să intru în partid. Am o experienţă, am avut în '96, atunci când am candidat la Primăria Capitalei, acum vreau să fac altceva, să mă implic foarte mult să ajut sportul românesc. Deja e un lucru foarte bun că avem un ministru la Sport care este o fostă sportivă şi cred că ne-a venit şi nouă mintea la cap în sfârşit să punem un sportiv acolo. Vreau să mă implic în legea sponsorizării care în orice ţară sănătoasă există, noi trebuie doar să o copiem şi să o acceptăm şi să o votăm pentru că altfel sportul românesc va muri. Sunt foarte puţini oameni care scot din buzunar bani să bage în sport. Unul este Gică Hagi şi trebuie să-l felicit, e şi ziua lui astăzi, scoate nişte bani pe care i-a făcut cu greutate şi îi bagă înapoi în sportul care l-a făcut cine este şi ştim cu toţii cum a jucat şi cum a reprezentat România", a declarat Ilie Năstase, care a participat astăzi la şedinţa Biroului Executiv al PC.

Partidul Conservator s-a reunit, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Biroului Executiv, urmând ca sâmbătă să aibă loc congresul PC.



×