x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu asteapta hartie oficiala de la partid

Iliescu asteapta hartie oficiala de la partid

31 Aug 2004   •   00:00

Presedintele Ion Iliescu asteapta un document scris din partea PSD prin care sa fie invitat oficial sa revina la sefia partidului de guvernamant si sa candideze pe listele acestei formatiuni pentru un mandat de senator.

SILVIU SERGIU

Desi Congresul extraordinar a decis vinerea trecuta, in unanimitate, sa-l invite sa revina la sefia PSD si sa candideze pe listele acestei formatiuni pentru un mandat de senator, presedintele Ion Iliescu vrea o hartie scrisa pe aceasta tema de la conducerea partidului de guvernamant. "Astept un document oficial", a declarat ieri seful statului pe Aeroportul "Henri Coanda", solicitat de ziaristi sa comenteze pe marginea invitatiei formulate de formatiunea de la putere. Intrebat daca va demisiona pentru a candida la Senat, Iliescu a precizat ca nu exista nici o prevedere constitutionala care sa-l oblige pe seful statului sa demisioneze pentru a participa la scrutinul parlamentar, precizand ca in acelasi mod a candidat si in 1992 si in 1996. Potrivit unor surse din PSD, in cursul zilei de ieri presedintele executiv al partidului, Octav Cozmanca, i-a trimis sefului statului o scrisoare prin care ii adreseaza invitatia oficiala de a reveni in fruntea PSD si de a candida pe listele partidului la alegerile parlamentare.

CONGRES. La sfarsitul saptamanii trecute, cel care i-a adresat lui Ion Iliescu invitatia aprobata in cadrul Congresului extraordinar a fost chiar presedintele PSD, Adrian Nastase. "Ar fi un lucru firesc, dar important pentru continuitatea viziunii sociale si pentru amplificarea apropierii de oameni a PSD. Suntem un partid al celor multi, iar acest lucru se datoreaza lui Ion Iliescu. Nici un alt lider politic roman nu a reusit sa pastreze o legatura mai apropiata cu oamenii. Si nu este vorba doar de un act unilateral de vointa din partea sa. Ion Iliescu se simte bine in mijlocul oamenilor si oamenii se simt in largul lor atunci cand il au alaturi pe domnul presedinte (…) Avem nevoie ca dupa alegerile din aceasta toamna, in perspectiva unui drum care va fi in continuare dificil, Ion Iliescu sa vina inapoi in partid, sa conduca partidul. Avem nevoie de el in Parlament. Si acesta este motivul care ne-a determinat sa lansam aceasta invitatie, fiind siguri ca aceasta invitatie va fi acceptata", a spus Nastase.

PREVEDERI

"Lucram in aceeasi Constitutie, in aceleasi prevederi ca si in 1992. Am participat la alegeri fiind presedinte si in 1992 si in 1996. Nu s-au schimbat datele problemei" - Ion Iliescu, presedintele Romaniei

×
Subiecte în articol: politic iliescu ion