x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, despre demisia lui Oprea: O decizie corectă, un pas bun

Iohannis, despre demisia lui Oprea: O decizie corectă, un pas bun

26 Sep 2016   •   19:05
Iohannis, despre demisia lui Oprea: O decizie corectă, un pas bun

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni că demisia lui Gabriel Oprea din Parlament este o decizie corectă. 

"Eu cred că este o decizie corectă, cum am spus şi vineri. Nu a fost vorba neapărat despre o procedură care e mult mai bună decât alta, este vorba de o detensionare a situaţiei, lucru care s-a şi întâmplat. Da, cred că a fost un pas bun pe care l-a făcut", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Şeful statului a precizat că nu a discutat personal cu Gabriel Oprea. 

"Dacă Parchetul decide să revină cu o altă solicitare spre mine sau nu asta vom vedea pe parcurs", a spus preşedintele Iohannis. 

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat că începând cu 1 octombrie demisionează din Parlament. Demisia sa a fost înregistrată luni la Senat. 

Oprea a precizat că demisia din funcţia de senator încheie o serie de decizii pe care le-a luat pentru a se da curs acţiunilor Justiţiei în cazul său şi a reafirmat că este nevinovat. www.agerpres.ro

×