x close

Judecătorii îl aşteaptă pe Ghiță la portiţă

0
Autor: Georgiana Ionita 07 Dec 2016 - 19:20
Judecătorii îl aşteaptă pe Ghiță la portiţă GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Instanța supremă a decis ieri începerea judecării pe fond în dosarul în care deputatul PRU Sebastian Ghiță este acuzat de corupţie alături de foștii șefi ai Curții de Apel Ploiești Liviu Tudose și Aurelian Mihăilă, fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Viorel Dosaru și fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova, Constantin Ispas.

 

În plină campanie electorală, deputatul PRU Sebastian Ghiță a primit un nou croşeu din partea Justiției. Magistraţii Instanței supreme au decis ieri că ÎCCJ a fost legal sesizată cu rechizitoriul trimis de procurorii DNA Ploieşti pe 28 iunie în cazul lui Ghiţă. De asemenea, judecătorii au stabilit legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi au dispus începerea judecării dosarului. Tot ieri au fost respinse contestaţiile depuse de avocaţii lui Ghiţă, dar și cererile şi excepţiile invocate de fostul șef al Curții de Apel Ploiești Liviu Tudose. Decizia magistraților este definitivă, astfel că urmează să se stabilească primul termen de judecată. Totodată, judecătorii au decis menținerea măsurii control judiciar pe cauțiune și interdicţia de a părăsi ţara, atât pentru Sebastian Ghiță, cât și pentru Liviu Tudose. Deputatul PRU este acuzat de dare de mită, cumpărare de influenţă, şantaj, spălare de bani, folosirea de informaţii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Potrivit DNA, “faptele respective au fost comise în contextul în care, pe de o parte, deputatul Ghiţă Sebastian Aurelian avea interesul să protejeze două persoane implicate în activitatea infracţională ce făcea obiectul anchetei, iar pe de altă parte, avea personal interese de natură financiară la mai mulţi agenţi economici supuşi anchetei”.

 

Sebastian Ghiță candidează pentru un nou mandat de parlamentar, fiind al doilea pe lista PRU Prahova pentru Camera Deputaților.

 

Anchetat în mai multe dosare de corupţie, Sebastian Ghiţă promite că PRU va impune amnistia penală dacă va ajunge la guvernare.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Scandal in Rusia! Distractia "erotica" a unor elevi de la o scoala de aviatie VIDEO

Scandal in Rusia! Distractia "erotica" a unor elevi de la o scoala de aviatie VIDEO
Video Respectivul filmulet a fost realizat in luna octombrie 2017, dar pe internet a aparut recent. La nivel de conducere, fie ca e vorba de ministerul rus al apararii sau de aviatie, pozna elevilor de la Institutul de...

Iohannis le dă social-democraţilor premierul dorit

Iohannis le dă social-democraţilor premierul dorit
Galerie Foto Preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă drept candidat pentru postul de prim-ministru avertizând toto­dată că este timpul ca guvernarea PSD să înceapă să performeze şi să...

Alarmant. Peste 400 de medicamente, unele vitale, lipsesc din România

Alarmant. Peste 400 de medicamente, unele vitale, lipsesc din România
Peste 400 de medicamente, unele vitale şi imposibil de înlocuit, lipsesc din România, atenţionează FACIAS. Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului avertizează...

14 ani pentru pedofilie

14 ani pentru pedofilie
Un preot ortodox rus a fost condamnat miercuri la 14 ani de detenţie în lagăr pentru pedofilie de un tribunal din Rusia. El a fost acuzat de acte de pedofilie asupra mai multor copii...

Calendar creștin ortodox 18 ianuarie. Ce sărbătoresc azi ortodocșii

Calendar creștin ortodox 18 ianuarie. Ce sărbătoresc azi ortodocșii
Sfintii Atanasie si Chiril au luptat impotriva a doua dintre cele mai mari erezii: arianismul si nestorianismul.   Sfantul Atanasie a luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, unde l-a co...

HOROSCOP 2018. Femeile din zodiac ce sunt predispuse sa ajunga amante

HOROSCOP 2018. Femeile din zodiac ce sunt predispuse sa ajunga amante
Exista cateva femei care nu se dau in laturi de la a-si insela partenerii de cuplu sau de a se implica in relatii cu barbati insurati. Motivele pentru care recurg la astfel de acte sunt din cele mai diverse. Iata care su...

Cod galben de vânt puternic în şapte judeţe din Muntenia

Cod galben de vânt puternic în şapte judeţe din Muntenia
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabile în şapte judeţe din Muntenia, în următoarele...

Deţinuţii vor fi despăgubiţi financiar dacă au fost ţinuţi în mizerie

Deţinuţii vor fi despăgubiţi financiar dacă au fost ţinuţi în mizerie
Ministerul Justiţiei intenţionează introducerea în lege a acordării unor compensaţii financiare pentru deţinuţii care au executat pedepse în condiţii necorespunzătoate. Posibilitatea adoptării...

Suedia va folosi armata impotriva violenţei organizate?

Suedia va folosi armata impotriva violenţei organizate?
Suedia va face tot ceea ce va fi necesar şi va recurge inclusiv la armată pentru a pune capăt violenţelor din ultima vreme, a declarat miercuri premierul suedez Stefan Lofven. În Suedia rata criminalităţii es...

Rusia, acuzata de dezinformare în ţările UE

Rusia, acuzata de dezinformare în ţările UE
Comisia Europeană a acuzat Rusia că 'orchestrează' o campanie de dezinformare pro-Kremlin în ţările UE si care, 'din păcate (...) poate fi extrem de eficientă'. 'Nu există nicio...

Priorităţile preşedinţiei bulgare a UE: Securitatatea, vestul Balcanilor, relaţiile cu Turcia şi Rusia

Priorităţile preşedinţiei bulgare a UE: Securitatatea, vestul Balcanilor, relaţiile cu Turcia şi Rusia
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a prezentat Parlamentului European, reunit la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei Uniunii Europene asigurate în acest semestru de ţara sa. El a menţionat securitatea şi...

Cioloş: PSD-ALDE nu au făcut un minim efort pentru a-şi înţelege greşelile

Cioloş: PSD-ALDE nu au făcut un minim efort pentru a-şi înţelege greşelile
Fostul premier Dacian Cioloş afirmă, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, că deşi nu a făcut nici măcar un minim efort pentru a-şi înţelege greşelile, coaliţia PSD-ALDE a primit o a...

Andronescu: CExN a decis ca primul ministru să nu mai ceară niciun aviz pentru miniştri

Andronescu: CExN a decis ca primul ministru să nu mai ceară niciun aviz pentru miniştri
Premierul desemnat Viorica Dăncilă nu va solicita niciunei instituţii a statului român niciun aviz pentru viitorii miniştri din cabinetul său, a declarat, miercuri seară, într-o emisiune la TVR 1,...

Adrian Nastase: "Autoritatea Primului-Ministru este esenţială în raport cu administraţia de stat"

Adrian Nastase: "Autoritatea Primului-Ministru este esenţială în raport cu administraţia de stat"
Fostul premier şi lider PSD Adrian Năstase afirmă, într-un comentariu publicat miercuri pe blogul său, că "prietenii" vicleni ai PSD care aşteptau apariţia unui nou UNPR în urma luptelor din...

Băsescu: Iohannis nu a câştigat azi al doilea mandat, dimpotrivă

Băsescu: Iohannis nu a câştigat azi al doilea mandat, dimpotrivă
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, miercuri, că desemnând-o pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, Klaus Iohannis şi-a periclitat obţinerea celui de-a doilea mandat prezidenţial la...
Serviciul de email marketing furnizat de