x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis: Discuţiile pe Justiţie nu ajută dosarul Schengen

Klaus Iohannis: Discuţiile pe Justiţie nu ajută dosarul Schengen

31 Ian 2018   •   17:30
Klaus Iohannis: Discuţiile pe Justiţie nu ajută dosarul Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că discuţiile pe Justiţie nu ajută dosarul Schengen, precizând că România va avea o legislaţie pe Justiţie modernizată şi rezonabilă şi lucrurile pe MCV vor fi "uşor de rezolvat". 

"Aceste discuţii pe Justiţie cert nu ajută dosarul Schengen. Dacă vor strica sau nu, rămâne de văzut. Părerea mea este să ne ocupăm de Legile Justiţiei, să le facem bune, în primul rând pentru români bune, nu pentru altcineva şi atunci putem să continuăm probabil cu oarece succes şi discuţiile pe Schengen", a spus Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. 

El a arătat că România are două dosare - MCV şi Schengen - şi că în cazul primului din partea României negociază Guvernul. 

"Avem două dosare. MCV ţine de Comisia Europeană şi ţine şi de felul în care preşedintele Juncker vede lucrurile şi aici cred că putem să fim optimişti. Depinde în mare de noi dacă avem suficientă înţelepciune să avem o legislaţie pe Justiţie care este şi modernizată şi rezonabilă şi poate fi acceptată în varianta cea mai bună şi funcţionează bine, atunci lucrurile vor fi uşor de rezolvat pe MCV. Oricum, formatul de negociere este dat instituţional pe MCV de aceste teme şi aici de partea noastră negociază Guvernul, trebuie să spunem foarte clar. În celălalt dosar - Schengen - este un dosar unde Comisia are o opinie, dar decizia se ia în cadrul întâlnirii miniştrilor de Interne şi Justiţie, unde statele membre au un cuvânt greu de spus", a afirmat el. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis donald tusk schengen