x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Mihai Tudose

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Mihai Tudose

10 Oct 2017   •   13:12
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Mihai Tudose

Mădălina Pușcalău - Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, a confirmat în timpul unei conferințe de presă că președintele s-a întâlnit cu premierul Mihai Tudose, întâlnire care a avut loc pe fondul tensiunilor din PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. 

"A avut această întâlnire. Este vorba despre o întâlnire care a avut loc astăzi", a spus Dobrovolschi, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. 

Ea a precizat că "PSD ar trebui să îşi rezolve problemele"

Sursa: AGERPRES

×