x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea referendumului - Maghiarii se contrazic intre ei

Legea referendumului - Maghiarii se contrazic intre ei

02 Oct 2004   •   00:00

Radicalii maghiari, reuniti in CNS, nu pierd nici o ocazie de a-i "taxa" pe contracandidatii lor la voturile maghiarilor, reprezentantii UDMR.

ANIELA NINE

Si cum sustinerea autonomiei teritoriale este un deziderat comun, cel putin la nivel teoretic al celor doua organizatii, acesta este si terenul pe care se desfasoara controversele.

REACTIE. Vicepresedintele CNS, Ferencs Csaba, a contracarat ieri propunerea unui grup de consilieri judeteni ai UDMR de modificare a Legii referendumului, astfel incat consultarea populatiei privind autonomia Tinutului Secuiesc sa poata fi organizata. Ferencs, citat de Mediafax, a declarat ieri ca nu trebuie modificata Legea referendumului pentru a face posibila consultarea populatiei, fiindca reglementarea actuala permite acest lucru. Mai mult, vicepresedintele CNS sustine ca initiativa consilierilor UDMR din CJ Covasna este inexplicabila, aceasta nefiind sustinuta nici de argumente politice si nici de argumente juridice. "Din punct de vedere politic, decizia fac-tiunii UDMR din cadrul CJ Covasna este gresita, ba mai mult, daunatoare, fiindca aceasta este in contradictie cu programul electoral al UDMR", sustine Ferencs. In opinia liderului CNS, aceasta initiativa nu este decat o continuare a practicii de mai multi ani a UDMR de a amana sustinerea politica a autonomiei.

INITIATIVA. Cu cateva zile in urma, un grup de consilieri judeteni UDMR din Covasna, adepti declarati ai autonomiei, au cerut parlamentarilor Uniunii sa initieze un proiect de act normativ privind modificarea Legii referendumului, deoarece actuala lege nu permite organizarea unui referendum privind autonomia Tinutului Secuiesc. Ca urmare a acestei solicitari, parlamentarii UDMR din Covasna au decis sa inainteze un proiect de act normativ in acest sens.

×
Subiecte în articol: politic udmr