x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lista miniștrilor vizaţi de remaniere

Lista miniștrilor vizaţi de remaniere

de Marius Gîrlașiu    |    25 Apr 2017   •   12:10
Lista miniștrilor vizaţi de remaniere

Fără să le pronunţe numele, liderul PSD Liviu Dragnea a confirmat că are în vedere cel puţin doi membri ai cabinetului care nu au ţinut pasul cu programul de guvernare. „Din păcate, am mai mult de doi miniştri (sub lupă - n.r.). Nu sunt miniştri răi, dar eu am spus după alegeri, şi înainte de formarea Guvernului, că acest program de guvernare este unul foarte riguros, care are obiective foarte importante şi cu care nu poţi să te joci. Adică fiecare ministru are clar un parcurs stabilit în acel program şi unii au mers pe un ritm obişnuit ca unor guvernări anteri­oare. Nu merge”, a precizat Dragnea, la Antena 3.

Şeful PSD a mai spus că presupune că aceşti miniştri se află şi în atenţia premierului Sorin Grin­deanu. Liderul social-democrat susţine că nu regretă numirea lui Tudorel Toader în funcţia de ministru al Justiţiei, „dar nici nu pot să spun că sunt foarte fericit”. Fostul judecător CCR a decis să nu propună revocarea din funcţie a şefei DNA şi a procurorului general, fapt care a generat frustrare în PSD. Liviu Dragnea l-a criticat pe Tudorel Toader şi pentru că a întârziat proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale şi a amânat propunerile alternative pentru legea graţierii. Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a fost muştruluit şi el după ce ar fi dat în presă draftul de proiect privind impozitul pe gospodărie.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan ar putea fi victimele unei noi remanieri guvernamentale, a doua de la învestirea Cabinetului Grindeanu la începutul lunii ianuarie. Liviu Dragnea a anunţat că are „sub lupă” cel puţin doi miniştri din subordinea premierului, iar aceştia ar putea sări din schemă până la vară.

 

Eu cred că sunt şi sub lupa premierului. Cred că privim cu aceeaşi lupă. Liviu Dragnea, preşedinte PSD

×