x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Iolu: Valentin Mircea nu va pleca din funcţia de şef al Corpului de control al premierului

Liviu Iolu: Valentin Mircea nu va pleca din funcţia de şef al Corpului de control al premierului

26 Sep 2016   •   12:44
Liviu Iolu: Valentin Mircea nu va pleca din funcţia de şef al Corpului de control al premierului
Sursa foto: Steluta Popescu

Valentin Mircea nu va pleca din funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului, decizia fiind luată în urma unei discuţii între acesta şi premierul Dacian Cioloş, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu. 

"Şeful Corpului de control şi-a anunţat intenţia de a pleca din Executiv înainte de declaraţiile pe care le-a făcut şi care priveau reacţia autorităţilor în cazul unui cutremur. Valentin Mircea nu va pleca din funcţia de şef al Corpului de control. Premierul a avut o discuţie cu Valentin Mircea şi au convenit ca până la finalul acestui mandat şeful Corpului de control să rămână în funcţia pe care o deţine", a spus Liviu Iolu. 

Precizările au fost făcute după ce au apărut informaţii că Valentin Mircea ar urma să părăsească funcţia de şef al Corpului de control al premierului, cel mai probabil începând cu luna octombrie. 

La rândul său, Valentin Mircea a arătat luni pe Facebook că i-a solicitat lui Dacian Cioloş să fie eliberat din funcţie, odată cu reorganizarea Corpului de control al prim-ministrului în Inspecţia Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, însă premierul l-a rugat să rămână până la finalizarea mandatului actualului Executiv. 

"Încă de la începutul lunii septembrie am solicitat premierului ca, odată cu reorganizarea Corpului de control al prim-ministrului în Inspecţia Generală a Guvernului, dar nu mai târziu de finalul lunii octombrie, să fiu eliberat din funcţie, pentru a putea să mă ocup de proiectele profesionale şi academice amânate odată cu venirea la Guvern, inclusiv un ciclu de studii post-doctorale în străinătate. Premierul m-a rugat să rămân însă în continuare, până la finalizarea mandatului actualului Guvern", a precizat Valentin Mircea. 

Totodată, el a susţinut că proiectul de OUG privind înfiinţarea Inspecţiei Generale a Guvernului prevede ca la conducerea acestei noi structuri să se afle un funcţionar public, în vederea asigurării profesionalismului şi stabilităţii structurii de control a Guvernului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: valentin mircea