x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Localele în două tururi, doar un pretext pentru alegeri parlamentare anticipate

Localele în două tururi, doar un pretext pentru alegeri parlamentare anticipate

de Ion Alexandru    |    14 Ian 2020   •   09:03
Localele în două tururi, doar un pretext pentru alegeri parlamentare anticipate
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Liberalii iau în calcul să forțeze demiterea Guvernului Orban prin asumarea răspunderii pe modificarea legislației electorale, în vederea revenirii la alegerile pentru primar în două tururi, afirmă surse politice. Astfel, acest demers, care nu este susținut nici de PSD, nici de UDMR, este folosit de PNL doar ca armă politică prin care să se forțeze o moțiune de cenzură. Calendarul alegerilor locale, gândit în laboratoarele din Modrogan, obligă Guvernul să urgenteze aceste măsuri de tip „kamikaze”.

 

Astfel liberalii intenționează să devanseze alegerile locale pentru data de 24 mai, întrucât pe data de 7 iunie, când ar trebui să fie termenul maxim al organizării scrutinului, se iese din mandatul actualilor aleși. În duminica anterioară, mai exact pe 31 mai, are loc sărbătoarea Rusaliilor, drept pentru care, spun surse politice, nu poate fi organizat scrutinul.

Acest lucru înseamnă că orizontul de timp al demarării proiectului alegerilor parlamentare anticipate se scurtează și el cu două săptămâni. Fie în săptămânile care urmează Cabinetul Orban va emite o OUG, fie își va asuma răspunderea în legătură cu un subiect pentru care există certitudinea depunerii unei moțiuni de cenzură, ori premierul demisionează. Asta pentru ca, în interiorul celor 120 de zile rămase până la alegeri, să poată fi derulată procedura constituțională a nominalizării și, eventual, a „trântirii” a două propuneri de prim-ministru, dizolvarea Parlamentului și a organizării alegerilor parlamentare, odată cu cele locale. Singurele teme care ar genera automat demiterea, prin moțiune de cenzură, a Guvernului PNL sunt revenirea la alegerile locale în două tururi și desființarea SIIJ.

 

Oricum ar da-o, tot „crapă”

Iar planul poate arunca în aer scena politică. Asta, deoarece, în timp ce PNL, USR și PMP vor desființarea SIIJ, ALDE, PSD, Pro România și UDMR sunt împotrivă. De cealaltă parte însă, USR, PNL și UDMR sunt de acord cu organizarea de alegeri anticipate, cu mențiunea că formațiunea condusă de Kelemen Hunor vrea ca aceste alegeri anticipate să aibă loc în zile diferite față de cele locale. PSD, ALDE și Pro România nu doresc alegeri parlamentare anticipate.

Revenirea la alegerile locale pentru primari în două tururi de scrutin și la alegerea președinților de Consilii Județene din rândul consilierilor sunt dorite de USR, PMP, ALDE și Pro România, formal de PNL, însă respinsă vehement de PSD și UDMR.

Liberalii știu că dacă vor umbla la legislația electorală, PSD va depune moțiune de cenzură și va beneficia de sprijinul UDMR. De cealaltă parte, dacă va umbla la desființarea SIIJ, ALDE va depune moțiune de cenzură și va beneficia de sprijinul PSD, UDMR și Pro România. Odată moțiunea trecută, în oricare dintre scenarii, legile care generează căderea Guvernului nu vor fi implementate.

 

Guvernul se va confrunta cu o moțiune de cenzură atât dacă schimbă legea electorală, cât și dacă inițiază desființarea SIIJ. Astfel, liberalii speră să se ajungă la anticipate până pe 24 mai

 

 

 

 

×