x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Solicit energic pedepsirea sociologului Mirel Palada

Ludovic Orban: Solicit energic pedepsirea sociologului Mirel Palada

14 Sep 2017   •   14:08
Ludovic Orban: Solicit energic pedepsirea sociologului Mirel Palada

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că solicită pedepsirea sociologului Mirel Palada pentru incidentul din pauza unei emisiuni de televiziune în care Palada l-ar fi lovit pe senatorul USR Mihai Goţiu. Orban a susţinut că Palada este "trimis la înaintare" de PSD pentru a susţine ideile "aberante" ale partidului de guvernământ. 

"Referitor la ceea ce s-a întâmplat în studioul B1, mult timp mi-am pus întrebarea: când se va ajunge la bătaie din partea PSD. Iată că s-a ajuns la bătaie din partea unui om care nu este neica-nimeni, este fost purtător de cuvânt al Guvernului PSD Ponta şi este un trimis permanent la înaintare, sigur, cu statut semi-independent care nu face altceva decât să susţină ideile aberante ale partidului de guvernământ. (...) Solicit energic pedepsirea golanului politic pentru infracţiunea pe care a săvârşit-o şi anume a fostului purtător de cuvânt al Guvernului PSD", a declarat Orban, la o conferinţă de presă. 

El a întrebat retoric de ce preşedintele PSD Liviu Dragnea nu a avut nicio poziţie publică referitoare la acest incident. 

"Pun întrebarea: De ce domnul Dragnea sau PSD nu a dat nicio poziţie publică referitoare la comportamentul grobian şi la brutalitate fizică care a fost săvârşită de un cirac de al lor împotriva unui reprezentat al opoziţiei? Pentru că ei de fapt sunt aşa, repet, ameninţarea, intimidarea, şantajul, comportamentul agresiv faţă de orice om din opoziţie a devenit o politică la partidul de guvernământ", a adăugat Orban. 

În opinia lui Orban, "PSD capătă în cultura politică elemente care ţin de apanajul unui partid totalitar, iar ameninţarea, intimidarea, agresivitatea, brutalitatea de limbaj, atitudinea extrem de ostilă şi permanenta intimidare a tuturor care fac opoziţie a devenit o politică de partid pentru actualul partid de guvernământ". 

Liderul PNL a susţinut că liderul PSD Liviu Dragnea l-a ameninţat. 

"Partidul de guvernământ ameninţă opoziţia. Inclusiv la adresa mea, preşedintele Liviu Dragnea a proferat ameninţări. Un vicepreşedinte al partidului este anchetat la ordinul lui Dragnea de către o instituţie a statului care în mod normal nu ar trebui să fie la dispoziţia şi la comanda PSD. Un vicepreşedinte al partidului care este extrem de ofensiv şi de clar în discursurile anti-PSD este ameninţat sistematic, iar acum este împiedicat să ocupe o poziţie la nivelul Parlamentului. Ameninţările există permanent, inclusiv în comisiile de specialitate", a mai spus Orban. 

"Trebuie remarcată atitudinea ameninţătoare a premierului şi a partidului de guvernământ împotriva mediului de afaceri, a companiilor multinaţionale, a băncilor", a mai susţinut Orban. 

Senatorul USR Mihai Goţiu a anunţat, miercuri seara, că va depune plângere la Poliţie împotriva lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în Guvernul Ponta, care l-ar fi lovit cu pumnul în pauza unei emisiuni de la B1. Goţiu a precizat joi că, din primele analize efectuate la IML, rezultă că a fost agresat de fostul purtător de cuvânt al Guvernului Victor Ponta. AGERPRES

×