x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mircea Diaconu spune că nu doreşte o carieră politică dacă nu câştigă alegerile prezidenţiale

Mircea Diaconu spune că nu doreşte o carieră politică dacă nu câştigă alegerile prezidenţiale

02 Noi 2019   •   18:50
Mircea Diaconu spune că nu doreşte o carieră politică dacă nu câştigă alegerile prezidenţiale
Sursa foto: Victor Stroe

Candidatul independent pentru alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu, susţinut de către ALDE, Pro România şi Partidul Neoliberal, a declarat sâmbătă, la Piatra-Neamţ, că nu vizează o carieră politică şi nu se va înscrie în niciun partid dacă nu va câştiga alegerile prezidenţiale.


Mircea Diaconu a precizat că şi-a încheiat cariera politică odată cu demisia din PNL şi alegerea sa ca europarlamentar independent în 2014.

"În punctul acela s-a modificat totul în sensul că statutul meu, contractul meu public prin validarea mandatului din 2014, prin vot, este de independent. Însă lucrând în cadrul politic pentru că în Parlamentul European am avut statutul de independent în cadrul grupului politic liberal. Ştiu să trăiesc în lumea politică sau cu ea, ca independent. Aşa rămâne statutul meu, de independent. Nu am să intru în niciun partid, cât voi trăi. Voi continua să fiu o voce câtă vreme o să întrebe cineva", a declarat Mircea Diaconu.

În ceea ce priveşte sondajele de opinie, Mircea Diaconu a precizat că nu are timp să se uite la ele şi nici nu îi influenţează abordarea campaniei electorale.

"Sondajele sunt în mişcare, zi de zi se pot mişca, nu are niciun sens să mă uit acolo. Cineva mi-a zis să mai fac nu ştiu ce ca să cresc, dar eu nu fac nimic în alt fel. Dacă mi-am propus să fac într-un fel campania, aşa o fac până la capăt. Nu reglez şi nu fac ceva în funcţie de asta. (...) Dacă intru îl turul al doilea? Sunt subiecte largi, de poziţionare pentru turul întâi şi sunt alte subiecte care se adaugă pentru turul al doilea. Aşa am simţit treaba asta, nu am gândit-o, nu am niciun expert. Eu fac în această campanie exact ce trebuie şi cum simt", a explicat Mircea Diaconu.

Circa 100 de simpatizanţi au venit, sâmbătă seara, în Parcul Central din Piatra-Neamţ, pentru a dialoga cu candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu.

Timp de aproape două ore, acesta a răspuns tuturor întrebărilor şi a promis că va reveni la Piatra-Neamţ, ori de câte ori va fi invitat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: mircea diaconu