x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nastase: "Puterea vrea sa racoleze membri PSD"

Nastase: "Puterea vrea sa racoleze membri PSD"

27 Ian 2005   •   00:00

Presedintele PSD, Adrian Nastase, a acuzat ieri actuala Putere ca incearca sa produca dezmembrarea partidului sau.

INGRIJORAT. Nastase acuza puterea ca vrea sa rupa PSD
Mai exact, ca se intentioneaza racolarea unor parlamentari PSD, cu intentia de a transforma un partid mare si puternic in partide mici si manevrabile. Liderul PSD i-a avertizat de acest lucru pe colegii sai, prezenti la reuniunea grupurilor parlamentare ale formatiunii, sustinand ca aceasta strategie nu este inteleasa de catre unii dintre ei. "Sunt convins ca se vor face si ei baieti mari si vor intelege", a subliniat Nastase.

RUPTURA. Liderul PSD a insistat obsesiv pe pericolul ruperii partidului si, in consecinta, pe nevoia de unitate. E un moment in care colegii trebuie sa stie ca statutul partidului prevede si obligatii, nu numai drepturi, a spus presedintele social-democrat, anuntand ca va cere dupa Biroul Executiv Central ca fiecare coleg sa respecte obligatiile si sa explice ce face in interiorul partidului. Cu toate acestea, el a sustinut ca nimeni din interiorul partidului nu a evocat dorinta unei fragmentari si, chiar daca exista nemultumiri, idei si strategii alternative, nemultumiri personale, statutare, toti considera ca unitatea partidului reprezinta obiectivul cel mai important.

"CRUCIADA". Incercarea de dezmembrare a PSD a fost atribuita ca atare Puterii, si nu propriului partid. Nastase a spus ca multe dintre atacurile din afara PSD reprezinta "formule malefice", incercari de fragmentare a partidului, dand exemplul "cruciadei" pe care Traian Basescu ar fi lansat-o pentru schimbarea presedintilor Camerelor Parlamentului sau impartirea in buni si rai, in neocomunisti si tineri. El a mai apreciat ca eliminarea principiului imunitatii fostilor ministri din Legea Raspunderii Ministeriale, decisa de Guvern, ar putea face ca multi ministri sa fie hartuiti, dupa terminarea mandatului, cu plangeri penale.

Ion Iliescu a plecat de la reuniunea parlamentarilor PSD cu mult inainte ca ea sa se termine, motivand ca va participa la aniversarea actorului Florin Piersic. (Oana Stancu)

×
Subiecte în articol: politic psd