x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nica, Duşa şi Cristea - audiaţi la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Nica, Duşa şi Cristea - audiaţi la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

19 Iun 2017   •   11:30
Nica, Duşa şi Cristea - audiaţi la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Dan Nica, Andi Cristea şi Mircea Duşa urmează să fie audiaţi luni la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. 

Pentru marţi a fost invitat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi. 

"Scrisoarea a fost trimisă către doamna Laura Codruţa Kovesi, este decizia colegilor mei de comisie de a o invita din nou pentru data de 20 (iunie - n.r.), asta înseamnă marţea viitoare. Colegii jurişti din comisie au conceput această adresă invocând acolo o serie întreagă de considerente pentru care comisia consideră că dna Laura Codruţa Kovesi poate veni invitată la lucrările comisiei. Pe de altă parte, am solicitat din nou, printr-o nouă adresă, să ne comunice dacă pe rolul Parchetului General există un dosar referitor la alegerile din 2009 şi dacă mai multe persoane pe care le-am enumerat acolo au o calitate în acest dosar. (...) Invitaţia care a fost adresată doamnei Laura Codruţa Kovesi nu face altceva decât să reia punctul de vedere al colegilor jurişti şi să citeze din Regulament şi din hotărârea de funcţionare a acestei comisii", a precizat preşedintele comisiei, Mihai Fifor, săptămâna trecută, la finalul audierilor care au avut loc marţi. AGERPRES

×