x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, ironic la adresa Opoziției: Moțiunea simplă, citită luni. Nu știm nimic de moțiunea de cenzură

Orban, ironic la adresa Opoziției: Moțiunea simplă, citită luni. Nu știm nimic de moțiunea de cenzură

09 Iun 2021   •   14:33
Orban, ironic la adresa Opoziției: Moțiunea simplă, citită luni. Nu știm nimic de moțiunea de cenzură

Moțiunea simplă contra ministrului Cristian Ghinea, va fi citită luni, iar votul se va da marți, a spus președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. El a fost ironic la adresa Opoziției, spunând că încă nu știe nimic de moțiunea de cenzură, dar o așteaptă până la finalul sesiunii.

Au fost depuse două proceduri parlamentare de către grupurile parlamentare din Opoziție. Este vorba despre moțiunea simplă contra ministrului Cristian Ghinea, depusă de PSD, și de o solicitare privitoare la Ora Guvernului, în care se cere participarea ministrului Energiei, Virgil Popescu, depusă de AUR:

„Moțiunea simplă contra ministrului Cristian Ghinea va fi dezbătută luni, de la ora 16.00, iar votul va fi marți, odată cu votul final din plenul de respingeri. În ceea ce privește Ora Guvernului, solicitată de Grupul Parlamentar AUR, (...), se va desfășura marți, la începutul programului de plen”, a spus Orban.

Președintele Camerei Deputaților a spus, ironic, că deocamdată nu știe nimic de moțiunea de cenzură. „Așteptăm până la finalul sesiunii”, a mai spus Orban.

Întrebat dacă are emoții că va trece moțiunea simplă contra ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, Orban a răspuns că, din punctul său de vedere, Opoziția folosește acest instrument parlamentar regulamentar, moțiunea simplă, doar pentru a mai exprima puncte de vedere și critici cu privire la PNRR.

Mediafax

×