x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Tudose este un fel de Dragnea de Brăila

Orban: Tudose este un fel de Dragnea de Brăila

15 Ian 2018   •   15:24
Orban: Tudose este un fel de Dragnea de Brăila

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că premierul Mihai Tudose este "un fel de Dragnea de Brăila", între cei doi nefiind nicio diferenţă, amândoi fiind "la fel de răi, de nocivi şi parcă rupţi de realitate".

Prezent luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se desfăşoară procesul în care este judecat pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, Orban a fost întrebat de jurnalişti cum vede "războiul" din PSD.

"Sunt iresponsabili. Oamenii i-au votat în baza promisiunilor electorale, iar ei folosesc puterea împotriva oamenilor şi nu fac altceva să se răfuiască între ei pentru diferite părţi ale ciolanului. Este a treia criză provocată de majoritatea guvernamentală şi sper să fie ultima. Din punctul meu de vedere, PSD nu mai are niciun fel de legitimitate pentru a fi la putere şi nu mai are capacitatea de a guverna", a spus Orban.

El a adăugat că PNL a combătut toate măsurile "prosteşti" luate de actuala guvernare.

Întrebat care dintre "taberele" din PSD va câştiga, Orban a replicat: "Frica de a pierde puterea este posibil să dea o remiză sau un pat. Nu ştiu dacă astăzi se va tranşa neapărat, pentru că există o anumită preponderenţă a partidului care nu-l priveşte cu ochi buni pe Tudose. Nu ştiu dacă vor lua decizii radicale, pentru că, de data asta, riscă să piardă puterea şi aşa ar fi cel mai bine - să piardă puterea".

Ludovic Orban a afirmat că PNL susţine ideea alegerilor anticipate, singurele în opinia lui care ar putea "să confere o putere legitimă şi să repare distrugerile provocate de actuala guvernare".

De asemenea, Orban a fost întrebat dacă PNL are o propunere de premier. "Vom discuta subiectul ăsta la momentul oportun. Deocamdată, cum se zice, încurcă-i dracii. Am văzut că sunt unii care fac diferenţă între Dragnea şi Tudose. Pentru mine, Tudose este tot un fel de Dragnea de Brăila. Nu e nicio diferenţă între ei. Amândoi sunt la fel de răi, la fel de nocivi şi parcă sunt rupţi de realitate. Parcă au pierdut contactul cu viaţa de zi cu zi a oamenilor şi îşi consumă întreaga energie în mod aproape nebunesc în nişte lupte care nu au niciun fel de consecinţă în ceea ce priveşte actul de guvernare, doar că distrug imaginea României şi paralizează Guvernul şi împiedică instituţiile statului să servească interesul comun. Dacă iau fiecare minister găsesc câte un drac", a susţinut Orban.

Jurnaliştii l-au mai întrebat pe preşedintele PNL dacă ministrul de Interne, Carmen Dan, ar trebui să plece.

" Şi Carmen Dan şi analfabetul de la Educaţie şi Olguţa Vasilescu, care a eşuat în promisiunea majoră: legea pensiilor şi care a generat practic o tăiere de pensii în realitate, pentru că nu a vrut să aplice legea pensiilor aşa cum este ea, care ar fi dus la majorarea punctului de pensie cu 8% de la 1 Ianuarie. Pensiile au rămas la fel. Este chiar un paradox care s-a creat: singurele pensii care au crescut sunt pensiile mari, ca urmare a scăderii impozitului pe venit de la 16% la 10%. În rest, toate celelalte pensii neimpozitate, care în general sunt pensiile până în 2000 de lei, nu au crescut. (...) În fiecare minister sunt personaje care nu sunt recomandate de nimic, nu au experienţă profesională, nu au cultura necesară", a replicat Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban mihai tudose