x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară în perioada 1-5 iulie

Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară în perioada 1-5 iulie

24 Iun 2019   •   14:46
Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară în perioada 1-5 iulie

Parlamentul va fi convocat în sesiune extraordinară în perioada 1-5 iulie, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
"Am luat decizia convocării unei sesiuni extraordinare săptămâna viitoare, 1-5 iulie, unde vom discuta despre numirile la Consiliul Fiscal, la BNR. De asemenea, în această săptămână, pentru că este vorba de instituţii aflate în subordinea Parlamentului, este numirea pe locul vacant de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi la Avocatul Poporului, unde termenul de depunere a candidaturilor este marţi, 25 iunie, iar votul în plen urmează să fie dat pe 26 iunie", a informat Tăriceanu, luni, după şedinţa Birourilor permanente reunite, adăugând că a fost stabilit şi calendarul sesiunii.
Totodată, în sesiunea extraordinară, plenul Parlamentului va dezbate şi vota propunerea legislativă avansată de Comisia specială parlamentară pentru reglementarea votului din diaspora şi vor fi analizate propunerile de modificare a Constituţiei, astfel încât să fie transpuse şi incluse în Legea fundamentală chestiuni legate de întrebările de la referendumul din 26 mai.
El a explicat că pentru sesiunea extraordinară sunt două subiecte foarte importante de ordin politic.
"Prima este legată de intenţia noastră de a dezbate şi vota propunerile legislative de modificare a legislaţiei de Cod electoral, pentru a facilita votul românilor din străinătate. Comisa specială comună va lucra în această săptămână în acest sens şi va veni cu propunerile pentru plenul comun din sesiunea extroardinară. Am convenit ca săptămâna viitoare să discutăm propunerile de modificare a Constituţiei, pentru a include soluţiile la întrebările de la referendum. Acest lucru se va face la Senat - Comisia juridică şi Comisia pentru constituţionalitate - şi la Camera Deputaţilor - Comisia juridică. De aceea este nevoie de declanşarea procedurii de modificare a Constituţiei. Aceasta se poate face în mai multe feluri. O variantă este ca preşedintele să solicite la sesizarea Guvernului, dar vom recurge la o formulă mult mai eficientă. Această propunere va fi semnată de o serie de parlamentari care doresc să îţi asume această iniţiativă", a adăugat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a menţionat că în această săptămână, ultima din sesiunea ordinară, va fi declanşată procedura de vacantare şi de numire la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: parlament