x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Patru secții de votare, pentru două adrese poștale

Patru secții de votare, pentru două adrese poștale

de Ion Alexandru    |    28 Sep 2020   •   09:28
Patru secții de votare, pentru două adrese poștale

Se întâmplă în orașul Galați, unde un bărbat, care deține două imobile, a luat în spațiu nu mai puțin de 8.000 de persoane din Republica Moldova care dețin și cetățenia română. Pentru că legislația electorală nu permite decât votul, la o singură secție, pentru 2.000 de alegători, autoritățile au fost nevoite să organizeze, doar pentru aceste două adrese, patru secții de votare.

Interesant este că basarabenii luați în spațiu au optat pentru cetățenia română pentru a putea călători liber în spațiul Uniunii Europene și, deși sunt înscriși în listele electorale, nu au participat la vreun scrutin organizat anterior. În ultimii ani, o singură persoană care apare cu domiciliul la una dintre adresele menționate a votat în Galați. 

×