x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL mută la CCR disputa pe Liceul romano-catolic

PNL mută la CCR disputa pe Liceul romano-catolic

de Monica Stoica    |    13 Feb 2018   •   10:42
PNL mută la CCR disputa pe Liceul romano-catolic
Sursa foto: Karina Knapek

În mijlocul ostilităţilor între PNL şi UDMR, Orban a anunţat că va ataca la CCR legea prin care se înfiinţează Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş. Liceul devine un fel de „cui al lui Pepelea” nu numai pentru relaţiile tensionate de pe teren autohton dintre formaţiunea maghiară şi liberali, ci şi pe plan internaţional, în condiţiile în care Ungaria a ameninţat că va bloca aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) dacă nu va fi reglementată situaţia Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgul Mureş.

„Nu atacăm UDMR, noi atacăm o procedură, care după părerea noastră este neconstituţională, cu atât mai mult cu cât există deja pronunţarea unei puteri - puterea judecătorească - în cazul respectiv şi cu cât iese din regulă că şcolile se înfiinţează, conform legii educaţiei, prin ordin de ministru la propunerea autorităţilor locale. Avem deja o decizie judecătorească ce a constatat nelegalitatea înfiinţării acestui liceu, ca atare adoptarea prin lege mi se pare o procedură neconstituţională şi atacăm tot ceea ce ni se pare neconstituţional (...) Nu pot accepta ca o instituţie şcolară să fie înfiinţată pe lege, asta înseamnă că până la urmă ajungi la situaţia când nu poţi să înfiinţezi decât prin lege”, a spus Ludovic Orban. Acesta a comentat şi afirmaţia recentă a lui Kelemen Hunor potrivit căruia PNL a devenit „un partid ultranaţionalist şi antimaghiar”. „Noi suntem partidul naţional, care reprezintă şi care ne batem pentru reprezentarea şi afirmarea intereselor României şi a naţiunii române, ca atare nu văd la ce se referă domnul Hunor. Dacă nu-i convin anumite poziţii ale noastre, este problema dumnealui”, a spus preşedintele PNL. Pe lângă Liceul catolic din Târgu-Mureş, liberalii au o problemă şi cu discuţiile recente purtate de liderii celor două partide de guvernământ cu ministrul de Externe ungar, Szijjarto Peter. Ludovic Orban i-a rugat oficial pe Tăriceanu şi Dragnea să recunoască dacă au semnat acorduri cu Ungaria pentru livrarea de gaz şi mărirea numărului de puncte de trecere a frontierei. Orban crede că la mijloc sunt uneltiri şi comploturi şi anunţă public că îi suspectează pe sus-numiţi de „negocieri secrete şi trădarea intereselor naţionale”. Între timp, în răfuiala opoziţiei cu coaliţia de guvernare, relaţia PNL – UDMR e din ce în ce mai şubredă. După ce a izbucnit controversa cu revoluţia fiscală, PNL şi USR au făcut front comun, vestind cu surle şi trâmbiţe tactica „moţiunii de cenzură” împotriva Executivului. UDMR nu s-a aliat detractorilor coaliţiei PSD – ALDE. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat în noiembrie 2017 că formaţiunea maghiară nu semnează moţiunea de cenzură pregătită de PNL şi USR. Hunor s-a declarat uimit că PNL se poziţionează împotriva unei filosofii fiscale de tip neoliberal, de vreme ce, spunea liderul maghiarilor, transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi scăderea taxei cotei unice de la 16% la 10% ar trebui să le convină lui Orban şi acoliţilor. Fără voturile UDMR moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose a fost condamnată la un eşec lamentabil.

„Dragnea şi Tăriceanu să spună dacă au promis semnarea unui acord cu Ungaria (...). Nimeni din România nu poate să promită livrarea unei cantităţi de gaz prestabilite către Ungaria.” Ludovic Orban, preşedinte PNL

Ludovic Orban anunţă că liberalii atacă la CCR decizia de înfiinţarea a Liceului Romano-Catolic, dar şi că are suspiciuni că Dragnea şi Tăriceanu practică gesturi de „trădare naţională” prin acorduri secrete cu Ungaria

×
Subiecte în articol: pnl disputa liceu romano-catolic