x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Îmi fac datoria să atrag atenţia că suntem în pragul unei mari crize politice

Ponta: Îmi fac datoria să atrag atenţia că suntem în pragul unei mari crize politice

24 Iun 2018   •   22:58
Ponta: Îmi fac datoria să atrag atenţia că suntem în pragul unei mari crize politice
Sursa foto: DIANA OROS

Preşedintele Partidului Pro România (PPR), Victor Ponta, atrage atenţia asupra faptului că România se află "în pragul unei mari crize politice".


El a declarat, duminică seară, într-o emisiune la România TV, că România este împărţită între grupurile care îl susţin pe Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis, însă cei care pierd sunt cetăţenii.


"E un grup mic de oameni care sunt foarte radicali pro Liviu Dragnea - PSD, un alt grup de oameni care sunt radicali pro domnul Iohannis şi la mijloc o masă mare, o majoritate de oameni, dintre care fac şi eu parte, eu nu ţin nici cu domnul Iohannis, nici cu domnul Dragnea în această bătălie, dar care toţi trebuie să ştim un lucru, şi îmi fac datoria ca fost premier, ca un om care fac politică de ceva timp, să atrag atenţia că suntem în pragul unei mari crize politice. Dedesubt se pregăteşte, din păcate, o mare criză legată de guvernare", a afirmat Ponta.

Liderul PPR a subliniat că o eventuală criză politică va accentua problemele economice ale României.

"Am trecut prin multe crize şi am învăţat multe lucruri: dintr-o criză, dintr-o bătălie din asta uriaşă, în final pierd şi actorii politici, în 2012 eu cred că a pierdut şi Băsescu, a pierdut şi USL, dar cel mai mult pierd oamenii. De ce? Pentru că orice criză politică înseamnă instabilitate economică, înseamnă lipsă de proiecte economice, înseamnă impredictibilitate pentru investiţii şi pentru celelalte lucruri", a precizat Victor Ponta. AGERPRES

×