x close

Ponta: Marii câştigători ai moţiunii de cenzură, dacă va trece, vor fi preşedintele Iohannis şi UDMR

0
19 Iun 2017 - 22:04
Ponta: Marii câştigători ai moţiunii de cenzură, dacă va trece, vor fi preşedintele Iohannis şi UDMR DIANA OROS

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a declarat luni că în cazul în care va trece moţiunea de cenzură "marii câştigători" vor fi preşedintele Iohannis şi UDMR. 

"Dacă moţiunea de cenzură va trece, în orice condiţii, eu am spus mereu că singurul câştigător va fi preşedintele Iohannis, cel care nu a făcut nimic, nu a cerut demisia Guvernului, dar se trezeşte, practic, cu decizia de a numi un nou Guvern pe masă. După discuţiile de astăzi, şi o să vedem dacă mâine se finalizează, în afară de domnul preşedinte Iohannis, va mai fi un mare câştigător, UDMR-ul, care are nişte solicitări, dacă nu mă înşel cea referitoare la Legea 215 cu reducerea pragului, cu plăcuţele (plăcuţele bilingve - n.r.), cu toate celelalte, cu autonomia culturală, e din 2001 în Parlament, deci de 16 ani, cea cu Ziua de 15 martie cred că e ceva mai recentă. (...) Din punctul lor de vedere, e normal să le ceară, dacă aş fi la UDMR le-aş cere tot timpul, dar pe care înţeleg că mâine le va vota majoritatea PSD-ALDE, aşa, pe repede înainte. Înţeleg că mâine dimineaţă vor fi comisii şi mâine în plen se votează. Deci, dacă se întâmplă lucrurile astea, e posibil să se strângă voturile necesare, cu cei de la UDMR, şi vom avea câştigători preşedintele Iohannis şi UDMR", a declarat Victor Ponta la România Tv. 

În opinia sa, indiferent de rezultatul moţiunii, "cu siguranţă domnul Dragnea va pierde, şi PSD va pierde şi guvernarea va pierde". 

"Atunci când ai Guvernul şi fără să ai nici o criză cum a fost, din păcate, tragedia de la Colectiv sau cum au fost moţiunile de cenzură care au trecut, în cazul domnilor Boc şi Ungureanu, fără să ai niciun motiv, nicio criză economică, socială în ţară să renunţi la Guvernul tău şi să dai preşedintelui Iohannis posibilitatea de a desemna un alt prim-ministru, o să vedem pe cine va desemna, dacă va fi de la PSD sau din altă parte, este o înfrângere", a afirmat Ponta. 

El adaugă că UDMR a făcut solicitările pentru legile menţionate "nu doar domnului Dragnea, le-au făcut tuturor liderilor politici ai majorităţii în ultimii 16 ani". 

"Asta înseamnă că domnul Dragnea, care spunea că are suficiente voturi pentru moţiune, nu le are, că dacă le avea, nu trebuia să negocieze cu cei de la UDMR. Dacă avea voturi de la PSD şi ALDE, nu era nevoie să facă această negociere. În al doilea rând, asta înseamnă că o chestiune atât de complicată care de 16 ani nu şi-a găsit o soluţie (...) îşi găseşte mâine dimineaţă de la ora 10,00 la ora 12,00? Adică domnul Dragnea este dispus pentru această bătălie de miercuri cu Sorin Grindeanu să facă orice, să piardă funcţia de prim-ministru pentru PSD, să rupă partidul. (...) Mi se pare o chestiune extrem de periculoasă să spui 'vreau voturi miercuri şi pentru asta facem absolut orice'", a mai declarat Ponta.

Sursa: www.agerpres.ro

Citeşte mai multe despre:   ponta,   udmr,   iohannis,   motiune de cenzura

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Tudorel Toader anunță pe Facebook despre întâlnirea cu echipa Grupului de State împotriva Corupției (GRECO)

Tudorel Toader anunță pe Facebook despre întâlnirea cu echipa Grupului de State împotriva Corupției (GRECO)
Ministrul Jusiției anunță pe contul său de Facebook că s-a întâlnit cu experții Grupului de State împotriva Corupției (GRECO). În data de 21 februarie 2018, domnul prof.univ.dr....

Nave de război turce blochează deplasarea unui vas de foraj italian, în Mediterana

Nave de război turce blochează deplasarea unui vas de foraj italian, în Mediterana
Cinci nave de război turce au ameninţat vineri un vas italian care încerca să desfăşoare lucrări de explorare a gazelor naturale în largul coastelor insulei divizate Cipru, au făcut cunoscut...

Americanii își deschid ambasada de la Ierusalim, în luna mai

Americanii își deschid ambasada de la Ierusalim, în luna mai
Statele Unite ale Americii intenţionează să-şi deschidă ambasada la Ierusalim în luna mai, pentru a coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel, a declarat vineri pentru Reuters un...

Poliţist acroşat de un autoturism în timp ce verifica documentele unui şofer, în Capitală

Poliţist acroşat de un autoturism în timp ce verifica documentele unui şofer, în Capitală
Un poliţist a ajuns la spital sâmbătă dimineaţă după ce a fost acroşat de un autoturism în timp ce efectua controlul documentelor unui şofer pe care îl oprise în trafic, în...

Procurorul general Augustin Lazăr: Nu îmi este teamă de nimic

Procurorul general Augustin Lazăr: Nu îmi este teamă de nimic
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat vineri că nu se teme că va fi revocat din funcţie, reiterând că nu există temei legal pentru schimbarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa...

Vremea rece a provocat dublarea preţurilor la gaze naturale

Vremea rece a provocat dublarea preţurilor la gaze naturale
Preţurile în cele mai mari pieţe de gaze naturale din Europa au urcat cu 50% săptămâna aceasta, înainte ca un val de aer polar să testeze opţiunile reduse de furnizare ale regiunii şi să...

Procentul catalanilor care susţin independenţa, în scădere

Procentul catalanilor care susţin independenţa, în scădere
Numărul catalanilor care sunt favorabili independenţei de Spania a scăzut semnificativ, conform unui sondaj publicat vineri şi citat de dpa. Sondajul, realizat de Centrul pentru studierea opiniei publice,...

Un român a agresat și ameninţat cu moartea pe medicii unui spital din Sicilia, iar în final s-a luat la bătaie și cu poliţiștii

Un român a agresat și ameninţat cu moartea pe medicii unui spital din Sicilia, iar în final s-a luat la bătaie și cu poliţiștii
Un român de 39 de ani a băgat spaima în personalul medical de la spitalul din Leonforte, Sicilia. Bărbatul i-a amenințat cu moartea pe medici, care au chemat...

O bufniţă a fost protagonista neobişnuită a unei filmări cu o cameră de trafic în Finlanda

O bufniţă a fost protagonista neobişnuită a unei filmări cu o cameră de trafic în Finlanda
Oficialii Agenţiei de transport din Finlanda au făcut publice imagini în prim-plan surprinse de o cameră de trafic cu o bufniţă curioasă, relatează vineri agenţia de ştiri UPI. Agenţia finlandeză de...

Obiceiuri și tradții de Dragobete! Ce trebuie să facă fetele pentru a fi iubite tot anul

Obiceiuri și tradții de Dragobete! Ce trebuie să facă fetele pentru a fi iubite tot anul
Sărbătoarea de Dragobete 2018 este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 februarie, iar în România reprezintă sărbătoarea iubirii.Dragobetele are o simbolistică bogată şi foarte interesantă şi...

Turcia condamnă la închisoare 3 profesori universitari

Turcia condamnă la închisoare 3 profesori universitari
 Trei cadre universitare au fost condamnate vineri de un tribunal din Turcia pentru 'propagandă teroristă', întrucât au semnat în 2015 o petiţie în care denunţau operaţiunile...

A început prohibiţia la ştiucă! Această specie va putea fi prinsă doar în regim "Catch & release"

A început prohibiţia la ştiucă! Această specie va putea fi prinsă doar în regim "Catch & release"
Niciun pescar nu mai are dreptul să captureze ştiucă începând din această săptămână, potrivit Ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul...

SUA îşi vor deschide ambasada la Ierusalim în luna mai

 SUA îşi vor deschide ambasada la Ierusalim în luna mai
Statele Unite ale Americii intenţionează să-şi deschidă ambasada la Ierusalim în luna mai, pentru a coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel, a declarat vineri pentru Reuters un...

Alertă ANM de vreme deosebit de rece pentru acest weekend

Alertă ANM de vreme deosebit de rece pentru acest weekend
Vremea va fi deosebit de rece în acest sfârşit de săptămână, cu valori termice negative atât minime, cât şi maxime, în toată ţara, arată o averizare meteo ANM. Potrivit...

Două persoane ucise într-un atac armat la Zurich

Două persoane ucise într-un atac armat la Zurich
Două persoane au fost împuşcate mortal vineri în centrul oraşului elveţian Zurich, într-un atac despre care poliţia locală afirmă că nu are indicii că ar fi o acţiune teroristă, informează...
Serviciul de email marketing furnizat de